Elevi bihoreni premiaţi la concursuri naţionale

Reactualizat la:
Elevi, prezentând o machetă pentru promovarea mediului
Elevi, prezentând o machetă pentru promovarea mediului
Pe podium au urcat şcoli din Oradea, Săcădat şi Roşia precum şi CT Vadu Crişului.

Între 27 şi 29 iunie, Liceul orădean „Aurel Lazăr” a găzduit a VII-a ediţie a etapei naţionale a concursurilor „Bune practici în educaţia pentru protecţia mediului”, (coordonat de inspector prof. dr. Elisaveta Roşu) şi „Copii şi drepturile lor” (coordonat de inspector prof. Florin Negruţiu).

La ambele concursuri au participat elevi din toată ţara, organizaţi pe cele trei nivele: primar, gimnazial şi liceal. Concursurile au presupus o etapă teoretică, desfăşurată vineri, şi una practică desfăşurată sâmbătă. La teorie elevii au prezentat aspecte din activitatea lor de cunoaştere a mediului înconjurător, oferind soluţii pentru problemele de mediu identificate, precum şi aspecte referitoare la legislaţia privind drepturile copiilor. Ei au trebuit să expună o serie de materiale care să vină în sprijinul investigaţiilor realizate: afişe, pliante, machete sau foto-expoziţii.

În aplicaţia practică elevii au vizitat o instituţie de protecţie a copiilor şi au făcut determinări de floră în Defileul Vadul Crişului.

Premiaţi

La Vadu Crişului, în urma jurizării materialelor prezentate şi realizate de către elevi s-au acordat premii după cum urmează:

La concursul „Bune practici în educaţia pentru protecţia mediului” la nivel primar, locul I a revenit Şcolii Gimnaziale Roşia – coord. prof. Ujoc Maria şi prof. Silaghi Valentina; premiul II Şc. Gimnazială „Dacia” – coord. prof. Popovici Aurelia. Pentru nivelul gimnazial, premiul I a revenit Şc. Gimnaziale „M. Costin”, Suceava, premiul II- Şc. Gimnaziale nr.,1 Săcădat- coord. prof. Biriş Mihaela, premiul III- Şc. Gimnaziale „O. Ghibu”- coord. prof Timofte Camelia.

La liceu, premiul I a revenit C. T. Vadu Crişului- coord. prof. Bodea Bogdan; premiul II- Lic. T. Dobreşti- coord. prof. Milian Ionuţ iar locul III C. N. „Ana Aslan”, Brăila.

La concursul „Copii şi drepturile lor” podiumul la gimnaziu a fost ocupat de Şc. Gimnazială „Oltea Doamna”- coord. prof. Bocoi Liliana; premiul II- C. N. „M. Eliade” Reşiţa, premiul III Şc. Gimnazială „M. Eliade” Satu Mare. Pentru liceu, locul I a revenit L. T. „Aurel Lazăr”, Oradea- coord. prof. Ghiurcuţa Livia, premiul II – C. N. „Titu Maiorescu”, Aiud, premiul III C. N. „Petru Rareş”, Beclean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !