Elevi câştigători la prima fază a concursului epistolar

Elevi câştigători la prima fază a concursului epistolar
DEVA – Oficiul Judeţean de Poştă (O.J.P.) Hunedoara şi Inspectoratul Judeţean Şcolar Hunedoara au desemnat câştigătorul fazei judeţene a Concursului epistolar cu tema “De ce are nevoie lumea de toleranţă”, care va participa la etapa regională a competiţiei.

Elevii Octavian Baciu de la Şcoala Generală Nr.7 din Hunedoara, Ioana Lavinia Ilina de la Colegiul Tehnic “Transilvania” Deva şi Ioan Adrian Haiduc de la Şcoala Europeană “A.Şaguna” Deva vor reprezenta judeţul la etapa regională a acestui concurs, organizat de Poşta Română. Octavian Baciu, elev în clasa a V-a, este autorul celei mai frumoase scrisori, între cele care reprezintă judeţul. El va participa cu lucrarea sa la etapa următoare, alături de lucrări ale elevilor din judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin.

 

Câştigătorii etapei regionale vor fi desemnaţi pe data de 1 martie iar lucrările acestora se califică la faza naţională ce îşi va desemna câştigătorii în 17 martie. Cea mai bună lucrare selecţionată dintre cele zece finaliste pe plan naţional va fi tradusă în limbile engleză şi franceză şi va fi trimisă Biroului Internaţional al Uniunii Poştale Universale. Dacă a ajuns acolo va participa la etapa internaţională a concursului. Ocupanţii primelor trei locuri vor fi premiaţi cu ocazia festivităţilor organizate în 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poştei, la Berna, în Elveţia. Concursul epistolar a fost lansat anul trecut, pe 9 octombrie, pentru participanţi cu vârsta de până la 15 ani.

Sanda Bocaniciu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !