Elevi de la Colegiul Mihai Eminescu, studenţi de la Medicină şi alte facultăţi ale Universităţii orădene, dar şi cadre didactice au fost premiaţi cu ocazia împlinirii a trei ani de activitate a Centrului de Cercetări în Medicină de Înaltă Performanţă („CCMIP”), din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea.
Scris de Otilia Șandor-Elevi de la Colegiul Mihai Eminescu, studenţi de la Medicină şi alte facultăţi ale Universităţii orădene, dar şi cadre didactice au fost premiaţi cu ocazia împlinirii a trei ani de activitate a Centrului de Cercetări în Medicină de Înaltă Performanţă („CCMIP”), din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie Oradea.
Sufletul acestui tânăr organism, dr. Ligia Burtă, a decis ca anul acesta să marcheze munca din CCMP punându-i în centrul atenţiei, în semn de recunoştinţă şi respect, pe toţi cei care au susţinut şi participat la proiectele care au contribuit la dezvoltarea conceptului medical stiintific, social si de voluntariat.
Guvernul va adopta în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul reprezintă "un gest firesc de respect" faţă de seniorii României.
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o sentință definitivă dată joi, condamnarea la 6 ani de închisoare aplicată lui Alexandru Buciuman, șoferul acuzat de moartea unui copil pe care l-a lovit în plin, pe o trecere de pietoni de pe Calea Aradului din Oradea.
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton, asigurând astfel conexiunea între zone importante de recreere ale municipiului – Cetatea Oradea și Parcul Cetății, cu zona de servicii ospitaliere (Hotel Continental Forum, Hotel Double Tree by Hilton), Parcul Ion Brătianu, Grădina Ciuperca, Aquapark Nymphaea.
Un singur inculpat, din cei 12 trimiși în judecată pentru că ar fi amenințat o adolescentă să-și retragă plângerea pentru viol, a fost condamnat la închisoare cu executare printr-o sentință dată joi de Judecătoria Salonta.
Pentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă
Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.
Citiți principiile noastre de moderare aici!