Elevii au împodobit bradul dăruirii

Elevii au făcut daruri semenilor lor
Elevii au făcut daruri semenilor lor
Elevii mai multor şcoli din Oradea au făcut daruri familiilor nevoiaşe din comunitate.

La iniţiativa institutoarei Stela Tăut, elevii mai multor şcoli din Oradea au împodobit ieri, pe holul Şcolii cu clasele I-VIII „Nicolae Bălcescu” din Oradea, „Bradul dăruirii”.

În cadrul acestei activităţi, peste 800 de elevi de la şcolile „Nicolae Bălcescu”, „Oltea Doamna” şi Liceul Greco-Catolic, coordonaţi de institutoarele Stela Tăut, Elena Pavel şi profesoara Mădălina Tăut, au împachetat dulciuri, haine, jucării, alimente, produse de igienă personală etc. şi au construit un brad din darurile pe care le-au făcut. Cadourile vor fi donate familiilor nevoiaşe aflate în evidenţele Uniunii Femeilor Bihor şi Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie din Oradea. O parte din daruri au fost distribuite Centrului Rezidenţial „Sfântul Nicolae” din Peciu Nou (Timiş).

Cutia magică

Manifestarea s-a derulat sub motto-ul „îţi place să primeşti, învaţă să dăruieşti!” şi a făcut parte din proiectul educativ interjudeţean „Copiii pentru copii”.

Tot ieri, copiii de la Şcoala Bălcescu au confecţionat „cutia magică” care a circulat apoi prin şcoală, iar banii adunaţi vor fi donaţi Asociaţiei Pro Bambini, parteneră în proiect.

Înainte cu o zi, elevii Şcolii Bălcescu au pregătit cadouri şi i-au vizitat pe bătrânii de la Căminul de Bătrâni din Velenţa.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !