Elevii bihoreni au ocupat locul III la concursul național educație rutieră

De Alexandru Guiaș
Cupa pentru locul III și diplomele
Cupa pentru locul III și diplomele
În periaoda 11-14 iulie în municipiul Sfântul Gheorghe s-a desfășurat faza națională a Concursului „Educație Rutieră – Educație pentru viață”.

Concurs organizat sub egida Ministerului Educației Naționale, Direcția Poliției Rutiere din cadrul IGPR. La concurs au fost prezente echipaje din 40 de județe. Echipaje care au cucerit locul întâi la fazele locale ale competiției, desfășurate timp de trei luni la nivel de școli, localități și județe. Printre participanți s-au numărat și elevi de liceu și gimnaziu din Bihor: Daniel Benea și Mihaela Roșca de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea, reprezentând categoria licee, respectiv Sergiu Varga și Amalia Ungur de la Liceul Tehnologic Nr.1 Șuncuiuș, categoria gimnaziu.

4educatie rutiera1 S-au descurcat la proba de îndemânare ©

Potrivit regulamentului, concursul a cuprins două secțiuni. Prima secțiune „A” – destinată elevilor de gimnaziu, al căror probe au constat în: parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicileta în poligon și respectarea regulilor de circulație de bicicliști în parcul școală și secțiune „B” – destinată elevilor de liceu, care de asemenea au avut două probe de susținut, și anume, verificarea cunoștințelor în domeniul rutier pe bază de chestionar, respectiv o probă de arbitraj în vederea identificării abaterilor de la respectarea regulilor de circulație de bicicliști în parcul școală. În urma desfășurării celor două probe din cadrul concursului, elevii bihoreni au obținut locul III pe țară.

Reprezentanții județului au fost susținuți și sponsorizați de Asociaţia Română pentru Promovarea Educației și Siguranței Rutiere (ARPER) și partenerul oficial, Benvenuti România.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase