Elevii bihoreni, educaţi financiar de BNR Bihor

De Dan Birta
1Comentariu
Elevii bihoreni, educaţi financiar de BNR Bihor
Peste 3.000 de elevi bihoreni au aflat diferite informaţii financiare de la Agenţia BNR Bihor.

Elevii bihoreni au şansa de a afla informaţii financiare de la cea mai autorizată sursă: Banca Naţională a României (BNR) filiala Bihor. „Să vorbim despre bani și bănci” este un proiect de educație financiară, inițiat de Banca Națională a Romȃniei ȋn anul 2011, dedicat elevilor din toată țara din ȋnvățămȃtul preuniversitar.

Ȋn cei peste 135 de ani de existență, Banca Națională a Romȃniei a fost și este un promotor al unor inițiative ȋn domeniul responsabilităților sociale, axate pe educația financiară. Astfel, ȋn contextul nevoii de cunoaștere de către elevii din ȋnvățămȃntul preuniversitar a unor noțiuni economice de bază și a unui vocabular financiar-bancar, dar și pentru a contribui la dezvoltarea cunoștințelor acestora despre economisire, credit și dobȃndă, istoria monedei naționale, principalele atribuții, rolul și funcțiile Băncii Centrale, criteriile și stadiul de convergență a Romȃniei către zona euro, Banca Națională a Romȃniei a inițiat, ȋn cadrul acestui proiect, o serie de activități dedicate elevilor.

Activitățile se desfășoară ȋn parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și cu sprijinul și colaborarea nemijlocită a inspectoratelor şcolare județene din toată țara.

În Bihor

„Pȃnă ȋn prezent, la nivelul județului Bihor, s-a inițiat un dialog direct cu peste 3.000 de elevi și profesori, referitor la istoria banilor, a monedei naționale și a Băncii Naționale a Romȃniei, atribuțiile Băncii Centrale, elementele de siguranță și viața bancnotelor”, transmite Gabriela Preda, directorul Agenţiei BNR Bihor.

Ȋntȃlnirile cu elevii s-au derulat la școli din județul Bihor ȋn cursul anului școlar, dar și la sediul Agenției Bihor a BNR ȋn săptămȃnile dedicate educației non-formale „Să știi mai multe, să fii mai bun” și evenimentului internațional „Global Money Week”.

Ȋn cadrul proiectelor sunt prezentate inclusiv scurt metraje ce oferă răspunsuri referitoare la momentul apariției leului, originea leului sau la procesul de fabricare a banilor, realizate de către BNR ȋn colaborare cu Monetăria Statului și Imprimeria BNR.

„Ȋn anul 2016, Agenția Bihor a BNR, ȋn colaborare cu Inspectoratul  Școlar Județean Bihor, va continua derularea proiectelor educaționale adresate elevilor ȋn vederea cunoașterii istoriei Băncii Centrale și a particularităților monedei naționale, precum și ȋn vederea ȋnsușirii unor noțiuni specifice domeniului financiar-bancar”, promite Gabriela Preda.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor