Elevii, în atenţia primăriei

Elevii, în atenţia primăriei
DOMAŞNEA – La o lună de la integrarea în Uniunea Europeană, în mediul rural, autorităţiile se confruntă cu numeroase probleme privind alinierea la legislaţia europeană.

Una dintre problemele reprezentanţiilor primăriei Domaşnea este aceea că în localitatea Cănicea, sat aparţinător comunei, aproximativ 40 de elevi merg la cursuri într-o casă particulară. Pentru a reglementa această situaţie, au fost demarate lucrări pentru construirea unei clădiri noi.

„Datorită faptului că din cauza degradării, vechea clădire a şcolii nu mai prezenta siguranţă, am decis să închiriem o casă particulară“, ne-a declarat primarul comunei Domaşnea, Petru Lorinţ.

Cu toate că măsura luată de reprezentanţii primăriei este provizorie, finalizarea lucrării depinde de sursele de finanţare. Contractul încheiat cu proprietarul imobilului expiră la data de 15 iunie 2007, casa fiind deja vândută.

Mult mai bine

Dacă la Cănicea situaţia este mai dificilă, la Şcoala cu clasele I-VIII din Domaşnea se desfăşoară lucrări de modernizare. „În cursul acestei săptămâni se vor finaliza lucrările începute la Şcoala cu clasele I-VIII din Domaşnea.

Am înlocuit toată tâmplăria cu uşi şi geamuri din termopan şi de asemenea, am achiziţionat o centrală termică care funcţionează pe bază de lemn. Această investiţie se ridică la 70 mii lei. De acum, elevii din Domaşnea vor participa la cursuri într-o clădire mult mai primitoare“, a mai adăugat Petru Lorinţ, primarul comunei.

Mianda Mladin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase