Elevii în vizită la Zoo

Elevii în vizită la Zoo
ORADEA – Deşi e vacanţă, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr 2, alături de părinţi şi cadre didactice, au mers azi la Grădina Zoologică. Vizita face parte dintr-un proiect educaţional de şase luni, pe probleme de mediu, realizat în colaborare cu Şcoala cu Clasele I-VIII „Lucreaţia Suciu”, din Oradea.

„Copiii au văzut un set de imagini cu animale la şcoală, iar venind la Grădina Zoologică, au posibilitatea să facă asocieri între imagini şi realitate. Au rămas plăcut impresionaţi de tot, dar sunt puţin întristaţi că animalele nu sunt în mediul lor natural, ci se află în captivitate” spune profesoara Gina Popa.

Iepuri şi cocoşi

Copiii s-au reîntors pentru scurt timp din vacanţă pentru această acţiune, dar nu le-a părut deloc rău. „Mă bucur că am făcut această vizită. Nu am mai fost la Zoo. Cel mai mult mi-au plăcut iepuraşii, pentru că sunt micuţi şi pufoşi”, spune Iosif, unul dintre elevi. Chiar dacă au fost curioşi să vadă leii şi urşii, copiii au fost mult mai încântaţi de animalele domestice. „Mie mi-a plăcut cocoşul cel mai mult, pentru că şi bunica mea are unul asemănător” zice Raul, un alt copil.

În septembrie, când vor reveni pe băncile şcolii, copiii vor putea desena animalul preferat.

Acţiunea de azi a fost organizată de profesoarele Lenuţa Brehoi, Anca Lascu şi Gina Popa.

Următoarea activitate din proiectul „Să ne cunoaştem mai bine” este programată în luna august şi constă într-o zi petrecută în Orăşelul Copiilor, urmată de o ieşire la prăjitură sau la îngheţată.

Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !