Elevii învata istorie locala

Elevii învata istorie locala
În cadrul proiectului „Educaţia muzeală, instrument de promovare a memoriei valorilor umane”, elevii orădeni vor afla mai multe despre: Iosif Vulcan, Aurel Lazăr şi Ady Endre.

Proiectul va fi lansat joi, 26 august, de la ora 11:00, la Muzeul Memorial Aurel Lazar” şi este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi implementat de Fondul de Dezvoltare a Euroregiunii Carpatice (FDEC) Romania, în parteneriat cu Complexul „Muzeul Tarii Crisurilor” (Muzeele Memoriale „Aurel Lazăr”, „Iosif Vulcan” şi „Ady Endre”), respectiv cele trei licee din Oradea care poartă numele celor trei iluştri bihoreni.

Iniţiativă pilot

„Proiectul este o iniţiativă pilot la nivelul comunităţii orădene, care îşi propune promovarea a trei mari personalităţi: Iosif Vulcan, Aurel Lazăr şi Ady Endre, prin instrumente de educaţie muzeală, ce vor fi puse în aplicaţie în cele trei muzee memoriale. Elevii selectaţi din liceele participante vor beneficia de elemente de educaţie non-formală care vor duce la asimilarea de cunoştinţe despre contribuţia celor trei personalităţi la cultura locală, regională şi universală, într-un mod mai uşor şi mai atractiv. Inovaţia proiectului constă în testarea caietelor de educaţie muzeală, elaborate de specialiştii muzeografi, de către elevii şi profesorii participanţi”, a declarat Irina Stoica, responsabilul cu comunicarea în cadrul FDEC.

 Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !