„Elevii nu au culoare politică”

1Comentariu
ORADEA – Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, pedistul Gavrilă Ghilea, s-a arătat ieri intrigat de situaţia şcolilor din Bihor. Mai precis, de modul în care sunt finanţate acestea.

Ghilea l-a atacat indirect pe Cornel Popa, penelistul, care anunţa recent sume impresionante pentru şcoli şi grădiniţe: „Ultima Hotărâre de Guvern a fost cu totul şi cu totul emisă pe criterii politice.

Pentru mine şi pentru Partidul Democrat e o problemă ce ne îngrijorează foarte mult. Şi asta nu de azi, de ieri, ci de când au început de la nivel central discuţiile privind alocarea de fonduri pentru învăţământ. Din momentul în care am văzut cum se repartizează aceste sume, am primit semnale din teritoriu, de la primarii din comune, care aşteptau, li s-au promis o anumită sumă de bani, care ulterior a fost mult redusă.

Lucrările au început, dar în multe situaţii acestea s-au blocat. Nemaifiind posibilităţi pentru plată, constructorii au oprit aceste lucrări”, a declarat ieri Ghilea, care a dat ca exemplu în sprijinul celor spuse de el comunele Sânnicolau Român şi Husasău de Tinca.

„Vă daţi seama că începutul anului şcolar e foarte aproape şi aceste şcoli vor fi într-o asemenea stare încât nu se va putea relua activitatea didactică”, a sunat semnalul de alarmă al mai-marelui CJ Bihor, care a ţinut să adauge că „elevii nu au nici o culoare politică”.

Calin Corpas



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor