Elevii, ultimul şah-mat al anului 2007

Elevii, ultimul şah-mat al anului 2007
REŞIŢA – Sportul minţii a fost promovat în alte trei unităţi de învăţământ din judeţul Caraş-Severin.

Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin a încheiat anul 2007 în forţă, organizând, în luna decembrie a.c., nu mai puţin de cinci acţiuni, în care au fost angrenaţi aproape 200 de sportivi.

Şahul pentru toţi

Trei dintre acestea au fost rezervate celor mai mici dintre competitori. Astfel, pe lângă turneele open, în care şi-au disputat întâietatea şahişti legitimaţi şi nelegitimaţi de toate vârstele, au atras atenţia manifestărilor de popularizare a şahului la Liceul „Traian Doda“ Caransebeş, cu un simultan susţinut de maestrul internaţional Corneliu Buşu, Şcoala cu clasele I-VIII Văliug, unde s-au întrecut membrii ai cercurilor olimpice rurale din judeţ, şi Şcoala cu clasele I-VIII Nr.2 Reşiţa.

La această ultimă acţiune, organizată tot cu sprijinul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin au participat 72 de elevi între 8 şi 13 ani, fete şi băieţi. „A fost un concurs de masă în care ne-am dorit să descoperim noi talente ale şahului juvenil, ne-a declarat prof. Rodica Vasiliu, maestru al sportului. Şi, spre marea noastră satisfacţie am reţinut şi câţiva copii de clasa a II-a cu înclinaţii reale spre acest sport“.

Fiindcă lista celor remarcaţi, sau premiaţi pe categorii de vârstă a fost foarte lungă, Mihai Bolintiş, secretarul Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin, a ţinut să ne precizeze că „am acordat diplome şi pungi cu cadouri ocupanţilor primelor trei locuri, dar toţi cei 72 de participanţi au primit dulciuri“.

Marius Moraru

marius.moraru@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !