„Eliminarea din final, decisivă“

„Eliminarea din final, decisivă“
REŞIŢA – La scurt timp după încheierea întâlnirii, antrenorul principal Omer Aihan a declarat: „Ne-am dus la Constanţa să învingem, chiar dacă adversarul este unul de calibru. Am încercat, şi în mare parte am reuşit, să le transmit băieţilor o mentalitate de învingător, indiferent de jocul pe care îl avem.

Vrem să câştigăm toate meciurile pe care le disputăm. Deci nu am făcut atâţia kilometrii ca să ne dăm la o parte. Şi pot să spun, că sunt mulţumit de dăruirea lor. Consider că au făcut tot ce au putut ca să învingă.

N-am reuşit să plecăm de la Constanţa nici măcar cu un punct. Deşi ne-am dorit foarte mult victoria. Dar încercăm să câştigăm celelalte partide pe care le avem de susţinut“.

Referitor strict la confruntarea cu fosta sa echipă, Omer Aihan ne-a mai spus că jocul propriu-zis a fost unul echilibrat, care ar fi putut să fie câştigat de fiecare dintre combatante. Pe final de joc am avut, din păcate, o eliminare, care cred că a fost decisivă. Oricum, a fost un spectacol agreabil pentru public şi pentru telespectatori“.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !