Elvira ţine la onoarea ei

10Comentarii
Elvira ţine la onoarea ei
„Vreau să văd această decizie şi să mă asigur de legalitatea ei”. A fost prima reacţie a Elvirei Râmbu la aflarea veştii privind retrogradarea sa din poziţia de director artistic în cea de şef serviciu artistic. Elvira Râmbu se referă la faptul că CJ Bihor nu ar putea opera legal modificări în organigrama Teatrului, decât la solicitarea Consiliului de Administraţie a instituţiei de cultură.

„Am şi trimis o hârtie prin care am spus că CA nu doreşte şi nu operează modificări în organigramă. Nu ştiu cum s-a luat această decizie. Dacă s-au făcut jocuri politice, dacă există ilegalităţi cu siguranţă că am să consult un avocat, un jurist. E imaginea mea în joc”, ne-a declarat cea care a ocupat funcţia de director artistic.

Comparaţii

Elvira Râmbu mai spune că nu se cramponează de funcţie, ci doar ţine la principii. „Faţă de secţia maghiară, secţia română merge mult mai bine ca şi număr de spectatori, încasări. Pe de altă parte, are cheltuieli mai puţine decât secţia maghiară, astfel încât nu văd de ce aş fi eu locţiitorul cuiva”, ne-a mai spus Elvira Râmbu.

Deşi a recunoscut relaţiile sale de rudenie cu familia Petru Filip, Elvira Râmbu a negat faptul că ar fi înregimentată politic. „Nici cât a fost primar Petru Filip nu m-am folosit de relaţiile noastre personale pentru a apela pentru eventuale servicii”, a afirmat interlocuitoarea noastră, amintind în acelaşi timp că a ocupat funcţia respectivă prin concurs.

Călin Corpaş



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor