Emeric Ienei, decorat de Băsescu

1Comentariu
Emeric Ienei, decorat de Băsescu
ORADEA – Şedinţa de analiză a DJS Bihor şi CS Crişul a fost un bun prilej pentru reprezentantul Agenţiei Naţionale pentru Sport, Ion Pandele, să înmâneze unele distincţii. Fostul selecţioner a primit prin decret prezidenţial, ordinul Meritul Sportiv Clasa a II-a.

Primul a fost primarul Petru Filip, care a primit o diplomă de excelenţă semnată de Octavian Belu, „pentru contribuţia adusă la dezvoltarea bazei materiale şi activităţii sportive în municipiul Oradea”. La rând a urmat fostul selecţioner al echipei naţionale, Emeric Ienei, care a primit o plachetă din partea ANS, „pentru o viaţă dedicată cu credinţă fotbalului şi afirmării sportului românesc”.

Apoi i s-a decernat ordinul „Meritul Sportiv Clasa a II-a” din partea preşedintelui Traian Băsescu, „cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia sa remarcabilă pusă în slujba fotbalului de performanţă, pentru dăruirea şi devotamentul cu care a format şi îndrumat mai multe generaţii de sportivi în scopul afirmării pe plan internaţional a fotbalului românesc”. „Mă simt onorat de recunoaşterea preşedintelui şi a ANS. Simt că nu am trăit degeaba şi am lăsat ceva în urma mea”, a spus Ienei.

Al treilea premiat a fost reputatul om de polo Ioan Alexandrescu, care a primit o diplomă de merit pentru „activitatea şi rezultatele obţinute timp de 28 de ani în calitate de preşedinte al CS Crişul şi pentru contribuţia adusă la dezvoltarea sportului românesc”.

Teodor Biris



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor