„Eminescu, după gratii”

„Eminescu, după gratii”
ORADEA – Poetul naţional, Mihai Eminescu, a fost omagiat marţi şi în incinta Penitenciarului Oradea. Cu ocazia împlinirii a 158 de ani de la naşterea poetului, în penitenciar au avut loc două activităţi dedicate memoriei lui Mihai Eminescu.

„Un număr de 30 persoane private de libertate, coordonate de educatorul Mariana Ţiţ, au participat la un concurs tematic intitulat «Luceafărul poeziei româneşti», în cadrul căruia au trebuit să răspundă la întrebări legate de viaţa şi opera lui Mihai Eminescu”, precizează subinspectorul şef Gabriel Ţica, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.

În aceeaşi zi, 11 tineri din penitenciar, îndrumaţi de asistentul social Floarea Dudaş, au recitat în faţa mai multe poezii din lirica eminesciană.

„Manifestările se înscriu în cadrul activităţilor de educaţie desfăşurate cu persoanele private de libertate, având ca obiectiv cunoaşterea valorilor naţionale, în sensul pregătirii pentru reintegrarea în viaţa socio-culturală a comunităţii”, mai spune subinspectorul şef Gabriel Ţica.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !