Eminescu, onorat joi de eminescieni

Reactualizat la:
1Comentariu
În deschidere, mezinul spectacolului
În deschidere, mezinul spectacolului
Emoţie la maxim pentru un regal au trăit eminescienii orădeni.


Calitate de excepţie şi multă originalitate joi, pe scena Teatrului Regina Maria.
Foarte mulţi elevi, în majoritate liceeni, ajutaţi de profesorii lor, s-au deschis ca o carte în faţa unui auditoriu care a umplut sala Teatrului Regina Maria.

15 ianuarie este ziua geniului culturii româneşti Mihai Eminescu – patron spiritual al Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”.
Cum se împlineşte o vârstă rotundă, 165 de ani de la naşterea marelui poet, eminescienii au reuşit să pregătească un program cu totul special.

Premiaţi

Managerul şcolii Cristina Marian şi directorii adjuncţi Ioan Cadar şi Eniko Hochausser au deschis programul recompensând elevii cu rezultate speciale la concursuri şi olimpiade şcolare susţinute în anul trecut şcolar, după discursul obişnuit al oficialilor orădeni invitaţi la eveniment.
Regalul a continuat cu prezentarea revistei şcolii „Ritmuri eminesciene”, redactată de profesoarele Camelia Ardelean şi Corina Iacob, iar apoi s-a lansat volumul special „Educaţie de calitate la C.N. „Mihai Eminescu”.

Ca o carte

Spectacolul propriu-zis a fost practic deschis publicului ca o carte, cel mai mic dintre participanţi, cu veleităţi de arhitect încă de la vârsta grădiniţei, elevul Andrei Şandor, dintr-a V-a B, a expus spectatorilor câteva file din istoria, arhitectura şi funcţionalitatea clădirii, imagini cu clădirea monument a şcolii derulându-se în timpul expunerii sale.

Un moment special a sosit apoi, susţinut de elevi din clasele a X-a A şi B şi sprijiniţi de doi colegi din a VII-a B. Toţi au evocat, cu o regie impecabilă, aspecte din actualitatea jurnalistică a marelui poet şi a lui Iosif Vulcan (ctitorul revistei Familia) – căruia Mihai Eminescu îi datorează afirmarea literară şi publicistică. Copiii au citit fragmente din articole publicate în ziarul „Timpul”, care au demonstrat actualitatea operei eminesciene şi o lecţie de jurnalism.

Nu se putea trece peste capodopera „Luceafărul”, care a fost recitată în limbile română, maghiară, engleză şi germană de eleve din clasa a IX-a C.
„Întrebările lui Eminescu” au fost „adresate” auditoriului de către elevii clasei a XII-a C, pe un fundal cu imagini sugestive.

Scrisorile de dragoste ale marelui poet, pline de romantism şi sentimente profunde, au fost adunate într-un dialog imaginar între scriitor şi iubita sa, pe fundalul unor imagini de arhivă speciale, din viaţa marelui poet şi a Veronicăi („Scrisori de ieri… Scrisori de azi”).
Un mănunchi de folclor autentic a fost oferit de eleva Teodora Sandra şi colegii ei Denis Şerb şi Andrei Dem.

Piesă remarcabilă

Foarte apreciată de public a fost piesa de teatru „Câte un vers pentru fiecare”, interpretată exemplar de trupa de teatru a liceului şi pusă în scenă de eleva Carina Chereji (XI C).

Apoi Miruna Tomescu şi Renata Puie (IX B) au recitat celebra „Rugăciune”, iar elevele Alexandra Neag şi Carla Florian au cântat duios în duet „Sara pe deal”.

Altă interpretare muzicală tot la fel de apreciată a fost a elevului Bogdan Ciora („Mai am un singur dor”).
Finalul regalului l-a punctat eleva Anamaria Mihăeş, cu două piese muzicale, ultima fiind, aşa cum era de aşteptat, piesa „Eminescu”, pe versurile lui Grigore Vieru.

Sala a aplaudat în picioare toţi participanţii, mici şi mari, intraţi pe scenă pentru poza de final.
Pentru două ore, eminescienii au reuşit să transceadă timpul în jos şi în sus, din intervalul vieţii geniului românesc până în zilele noastre şi invers.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor