„Eminescu” ramâne la stat?

1Comentariu
„Eminescu” ramâne la stat?
Sunt sanse ca sediul Colegiului National „Mihai Eminescu” sa ramâna în proprietatea statului. Jurista de la Comisia Nationala de Retrocedare va propune respingerea cererii Ordinului Premonstratens, care solicita acest imobil, ne-a informat Marcel Bolos, sef peste Directia Patrimoniu din Primarie. VOT

„Noi am trimis prin fax un memoriu cu pricipalele coordonate juridice din istoria acestui imobil. Azi-dimineata am primit un telefon de la comisia din Bucuresti, prin care jurista care se ocupa de dosarul cladirii ne-a anuntat ca va înainta o propunere de respingere a notificarii de retrocedare”, spune Bolos.

Într-o luna

Acesta spune ca aceasta informatie nu are puterea unei decizii oficiale. „Raspunsul oficial al comisiei îl asteptam în termen de o luna, dar este o prima veste buna pentru noi”, crede directorul.

De altfel, Primaria s-a constituit ieri ca parte în instanta, pentru a solicita radierea celei de-a doua înscrieri a statului român în cartea funciara a imobilului din 1948, ca fiind fara obiect, din moment ce imobilul, la acea data, era deja al statului român.

Cristina Ghilea



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor