Emoţii giratorii la volan, în Centrul Civic

94Comentarii
Emoţii giratorii la volan, în Centrul Civic
Chiar dacă sensul giratoriu „Cele Trei Crişuri” ar avea rolul de a fluidiza circulaţia, acesta stârneşte controverse.

Cel mai mare sens giratoriu din Oradea – „Cele Trei Crişuri” din Centrul Civic – nu e văzut cu ochi buni de toţi şoferii orădeni. Şi nici de unii taximetrişti. Desigur, lucrările nu sunt încă finalizate, cazul ieşirii din sens spre Calea Clujului, însă sunt semne că nici la final „giraţia”, aşa cum îi place primarul Ilie Bolojan să se exprime, nu va fi chiar aşa de fluidă precum se trâmbiţase.

Probleme apar din mai multe cauze. La ore de vârf, chiar intrarea în sens, dinspre Piaţa Indepedenţei – Piaţa Cetate, e destul de congestionată din cauza traficului intens, coroborat cu benzile insuficiente din sensul giratoriu. Apoi, semaforul de la Podul Dacia creează constant coloane de maşini, afectând astfel, indirect, şi fluenţa traficului din sensul giratoriu.

„Cedează trecerea”!

Cei ce vin dinspre Calea Averescu – Dragoş Vodă şi vor să intre în sens, spre Centru sau spre Nufărul-Cantemir, sunt nevoiţi să taie calea fluxului principal de trafic, într-un „S” ce presupune „încălecarea” celor trei benzi. De cele mai multe ori, însă, la ore de vârf aceşti şoferi sunt nevoiţi să aştepte câteva zeci de secunde, pentru a ceda trecerea celor ce vin dinspre Piaţa Cetate.
De altfel, pentru cei care circulă pe cele trei benzi dinspre Piaţa Cetate, se trezesc că subit acestea se bifurcă în patru benzi, două la stânga şi două pentru cei ce o iau pe pod. La fel, şoferii ce coboară podul Dacia trebuie să aştepte destul, fiind nevoiţi să cedeze trecerea celor care circulă deja în sensul giratoriu.

Nici participanţii la trafic ce vin dinspre Nufărul şi vor s-o ia spre Centru nu sunt lipsiţi de emoţii. După ce virează la stânga, pentru a parcurge tot sensul giratoriu, aceşti şoferi sunt nevoiţi să schimbe benzile, pentru a o lua de astă dată la dreapta, spre strada Independenţei – Unirii. Pot avea însă surpriza de a da nas în nas cu cei ce vin dinspre pod, grăbiţi după ce au aşteptat, la rândul lor, destul ca să intre în sens. Astfel, şoferii ce merg spre Piaţa Unirii au dificultăţi să se încadreze spre dreapta.
Acestor neajunsuri li adaugă cele două treceri de pietoni, poziţionate exact în mijlocul sensului giratoriu. Aceste zebre contribuie şi ele la „fracturarea” fluenţei în sensul giratoriu.

Prea puţine benzi

În loc de concluzie, am putea observa că în locul bălăriilor de azi din mijlocul sensului giratoriu, edilii s-ar fi putut gândi să amenajeze încă cel puţin o bandă de circulaţie în plus pe toată lungimea elipsoidalului sens giratoriu. Astfel, cu mai mult spaţiu de manevră pentru participanţii la trafic, şansele pentru degajarea circulaţiei şi, implicit, relaxarea nervilor şoferilor, ar fi sporit considerabil. Însă poate că nu e încă timpul pierdut. Exemplul oraşelor europene ne stă tot timpul în faţă…

CĂLIN CORPAŞ

Arteziana in Centrul Civic

Centrul Civic, pe terminate

O giratie cum n-a mai existat



94Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor