Emoţii şi lacrimi la Facultatea de Medicină din Oradea

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
15Comentarii
Şase ani încununaţi cu succes
Şase ani încununaţi cu succes
Flori, felicitări, emoţii, zâmbete, lacrimi şi fotografii la finalul celor şase ani de Medicină şi Farmacie.

Cei 93 de absolvenţi ai promoţiei 2016 a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea (specializarea Medicină Generală) au trăit, ieri, ultimele emoţii ale vieţii de student, alături de cadrele didactice, dar şi de părinţi, bunici, prieteni ori apropiaţi.

După salutul cald adresat asistenţei, în special tinerilor absolvenţi, fostul decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, Florian Bodog, le-a urat acestora succes în viaţă şi bucurii în viitor, îndemnându-i să fie ambasadorii binelui, oriunde se vor afla.

11delia Delia Farcaş, premiată din partea FMF şi a SMURD-ului ©

„Vă îndemn să fiţi buni în relaţia cu pacientul. Orice pacient, pe lângă tratamentul pe care medicul i-l administrează, se vindecă din sufletul doctorului. Vă îndemn să vă respectaţi dascălii care v-au pregătit şi părinţii care v-au susţinut. Vă doresc o viaţă fără probleme. Deşi, mi-aş dori să aveţi o viaţă lipsită de griji şi de probleme, sunt convins că problemele nu vă vor ocoli. Aşadar, când ele vor apărea, vă doresc să găsiţi mijloacele şi puterea de a trece peste orice greutăţi veţi întâmpina în această viaţă”, le-a spus Florian Bodog, tinerilor absolvenţi.

La rândul său, şeful Departamentului de Discipline Preclinice, prof. univ. dr. Petrişor Cizmaş, a susţinut un frumos discurs, menit să-i facă pe absolvenţi să înţeleagă că „de acum încolo aceştia vor fi obligaţi să conjuge verbul «a servi» la toate modurile”.

Un alt moment emoţionant a fost cel al „depunerii jurământului” şi al predării „cheii” Facultăţii de Medicină şi Farmacie colegilor din anul V. După decernarea diplomelor de absolvent, festivitatea s-a încheiat cu intonarea unor cântece compuse de studenţi. La final, tinerii au fost compleşiţi de flori, felicitări şi fotografii.

predare cheie Octavian Maghiar, fiul actualului decan al FMF, a preluat cheia de la generaţia care acum părăseşte băncile facultăţii ©

 

 



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor