Enel va prelua Electrica Muntenia Sud in iunie 2008

Reactualizat la:
Enel va prelua Electrica Muntenia Sud in iunie 2008
Grupul italian Enel va prelua Electrica Muntenia Sud cel tarziu la finele lunii iunie, iar pana la 30 aprilie trebuie sa plateasca aproape 400 milioane de euro pentru pachetul majoritar de 51%, a declarat, miercuri, directorul tehnic al Electrica, Serban Tudor, citat de NewsIn.

Enel a fost desemnat, in 2006, castigator al procesului de privatizare a Electrica Muntenia Sud. Contractul de privatizare a fost semnat in iunie 2007, iar tranzactia presupune achizitia directa de titluri si majorarea capitalului social.

Grupul italian va efectua o majorare de capital in urma careia va detine 67,5% din companie, prin subscrierea de noi actiuni, in suma de 425,2 milioane euro.

La majorarea de capital va putea participa si Fondul Proprietatea cu 1,5 milioane de euro pentru pastrarea participatiei de 12% din capitalul filialei de distributie si furnizare a energiei.

Guvernul a aprobat, acum o saptamana, o serie de masuri pentru finalizarea tranzactiei cu Enel, potrivit premierului Calin Popescu Tariceanu.

Acesta a precizat ca, in urma discutiilor cu Comisia Europeana, s-a renuntat la unele prevederi care erau in contradictie cu legislatia europeana in materie de concurenta.

Electrica Muntenia Sud distribuie si furnizeaza catre populatie electricitate in Bucuresti, Ilfov si Giurgiu.

Enel mai detine in Romania companiile Enel Electrica Dobrogea si Enel Electrica Banat, filiale Electrica preluate in 2004.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase