Episcopia Giurgiului are mănăstire cu piscină şi Hummer

8Comentarii
Episcopia Giurgiului are mănăstire cu piscină şi Hummer
750.000 de euro este preţul plătit de Episcopia Giurgiului pentru vila unui vameş. Afacerea a fost perfectată în urmă cu trei ani, iar preţul imobilului, spun specialiştii, a fost “umflat” de trei ori. Vila s-a transformat într-o mănăstire de lux, cu piscină, unde-şi fac veacul patru măicuţe. Ulterior, tot aici şi-a stabilit reşedinţa şi Preasfinţitul Ambrozie.

Pentru că nimic nu e prea scump atunci când e vorba de confortul Preasfinţitului Ambrozie, în curtea mănăstirii au fost aduse şi trei căprioare. Reprezentanţii patriarhiei susţin însă că în vila din Giurgiu se trăieşte după principiul austerităţii şi nu al huzurului.

Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române spun că imobilul a fost cumpărat cu acordul adunării eparhiale a episcopiei Giurgiului într-un mod cât se poate de legal. Banii pentru mănăstirea din vilă sunt fondurile proprii ale episcopiei, care reprezintă vânzări de lumânări sau donaţii ale credincioşilor.

Pe lângă reşedinţa amintită, Episcopia Giurgiului mai deţine un teren intravilan, două autotursime Skoda Octavia, o maşina de teren Land Rover şi, perla coroanei, un Hummer.

Sursa: Realitatea.net



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor