Episcopul Bercea, aproape de externare

De Crina Dobocan
Episcopii catolici din România în vizită la Roma
Episcopii catolici din România în vizită la Roma - © Foto: e-communio.ro
Starea de sănătate a episcopului greco-catolic de Oradea, PSS Virgil Bercea, este bună, acesta urmând a fi externat.

Starea de sănătate a episcopului greco-catolic de Oradea este bună. Ierarhul va fi externat, în aceste zile, de la Spitalul din Udine, unde a fost tratat de o pneumonie atipică cu insuficiență respiratorie.

De altfel, PSS Virgil Bercea este așteptat să participe joi, 8 noiembrie, la întâlnirea episcopilor catolici din România cu Sfântul Părinte, Papa Francisc. Joi dimineață, episcopii români vor concelebra Sfânta Liturghie cu Papa Francisc, în Capela Sfânta Marta din Vatican, și vor fi primiți în audiență particulară de Sfântul Părinte.

Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România efectuează, în perioada 5-10 noiembrie, vizita „ad limina apostolorum” la Roma, în cadrul căreia se vor întâlni cu Papa Francisc şi cu reprezentanţi ai diferitelor oficii din Curia Romană.

„Vizita «ad limina apostolorum» este vizita periodică pe care episcopii unei Conferinţe episcopale o fac împreună la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, stâlpii Bisericii, şi la Urmaşul lui Petru, pentru a fi întăriţi de el în credinţă şi pentru a exprima comuniunea lor ierarhică cu Suveranul Pontif”, a spus PSS Bocskei Laszlo, episcopul romano-catolic de Oradea, participant la întâlnirea de la Roma.

Până acum, episcopii s-au rugat la Sfântul Mormânt și au avut întâlniri cu reprezentanții Congregației pentru episcopi și cu cei de la Congregația pentru Doctrina Credinței.

Episcopul greco-catolic Claudiu Pop, responsabil cu mass-media în cadrul Conferinței Episcopilor din România, a spus că la întrevederea de joi cu Papa Francisc îi va transmite Suveranului Pontif „dorul nostru privind o vizită în România”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !