Episodul 2 din „Genocid cultural”, în Consiliul local

De Cristina Ghilea
10Comentarii
Vioara Bara, din nou în fața CL, cu problemele UAP
Vioara Bara, din nou în fața CL, cu problemele UAP
Vioara Bara, președinta Uniunii Artiștilor Plastici, și-a reluat tirada în Consiliul local, direcționându-și, de data aceasta, acuzele spre primarul Ilie Bolojan.

La nici două săptămâni de la precedenta intervenție în Consiliul local, când a acuzat municipalitatea de „genocid cultural”, Vioara Bara, președinta Uniunii Artiștilor Plastici filiala Bihor (UAP), a revenit, joi, în Sala Mare a Primăriei, pentru a pleda cauza culturii contemporane orădene. Cum la ședința anterioară primarul Ilie Bolojan a lipsit, artista i s-a adresat direct, de data aceasta.

„Domnule primar, sunteţi mediatizat în toată ţara drept cel mai grozav primar! Aţi făcut într-adevăr enorm pentru acest oraş. V-am admirat foarte mult, dar din păcate am simţit că vreţi să ne luaţi toate spaţiile şi să ne aruncaţi la gunoi”, a fost una dintre primele acuze aruncate primarului, pe un ton ridicat.

În ciuda murmurului din sală, artista a insistat să puncteze că în istoria recentă UAP din Bihor a cunoscut și vremuri mult mai bune. În anii 90, uniunea a fost recunoscută pe plan național ca un avanpost de cultură occidentală, „Oradea a însemnat mult pe plan național, acum nu mai înseamnă nimic”, e concluzia ei.

Bara acuză că „Primăria nu mai dă 2 bani pe o uniune de creație” și că „azi nu ni se mai crează condiții să existăm”.

Cei pe care îi reprezintă, artiști cu valoare recunoscută, sunt puși să achite „chirii foarte mari”. „Am făcut hârtii în prostie”, fără rezultat, susține Bara, care l-a acuzat pe primarul Bolojan că, așa cum se știe, nu participă la propriile audiențe.

„Veți pleca din acest mandat cu drumurile asfaltate dar cu cultura la pământ”, a declamat Vioara de la microfonul Consiliului local. Citind strategia pentru Cetate, ea a conchis că „va fi o cetate de nunți și manele. Asta înseamnă pâine și circ și sunt necesare pentru populație”.
A dat de înțeles că, din moment ce la PNL nu află înțelegere, UDMR ar fi soluția la problema UAP.

Președinta de ședință, Camelia Dulca, a intervenit încercând să o tempereze cu un „nu suntem la școală” dar întreruperea doar a întărâtat-o și mai tare pe artistă. „Când o să ne azvârliți din cetate? Ce se întâmplă cu galeria de pe Corso?”, a continuat Bara.

Aceasta a arătat că, pentru spațiul de pe Corso, UAP a plătit anul trecut 7.800 lei, în vreme ce orașe mai prăpădite își permit să lase galeriile de artă gratuit în spațiile ocupate.

Contractul UAP pentru spațiul din Cetate nu a fost înnoit.

Bara n-a mai apucat un răspuns de la executiv, că Dulca a și declarat ședința închisă. Faptul că i s-a tăiat microfonul nu a oprit-o pe petentă. Femeia a distribuit materialele pregătite consilierilor și a continuat cu acuzele.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor