Eşec dramatic cu Cassovia

1Comentariu
Eşec dramatic cu Cassovia
ORADEA – Echipa de baschet feminin CSM Universitatea a susţinut ieri seară cel de-al treilea său meci din Liga Europei Centrale, primind pe teren propriu vizita formaţiei Cassovia Kosice (Slovacia).

Formaţia oaspete a obţinut victoria după un meci foarte echilibrat, partida încheindu-se cu scorul de 70-72. Cassovia a început mai bine meciul, deţinând iniţiativa pe parcursul primului sfert, încheiat cu scorul de 11-16. Orădencele au revenit în joc în sfertul secund, instalându-se la conducere în minutul 13, scor 17-16. La pauză, gazdele conduceau cu 32-28. Elevele antrenoarei Adriana Niculescu au făcut apoi 34-28, dar a urmat apoi o perioadă de circa 4 minute în care n-au mai reuşit să înscrie şi s-a ajuns la 34-35. Scorul înaintea ultimului sfert a fost egal, 44-44. Sfertul patru a consemnat acelaşi echilibru pe tabela de marcaj.
Imprecizie la 3 puncte
La scorul de 46-48, echipa gazdă a făcut o schimbare greşită la intrarea neinspiratei Williams, s-a dictat greşeală tehnică, iar oaspetele şi-au mărit avantajul. Cassovia a condus în ultimul minut cu 62-60, dar Hughes a reuşit să egaleze, trimiţând meciul în prelungiri. Orădencele au avut avantaj în minutele suplimentare, scor 68-64, dar formaţia vizitatoare a egalat şi a gestionat mai bine finalul reprizei de prelungiri, reuşind să se impună finalmente, scor 70-72.
Echipa gazdă a pierdut meciul în primul rând datorită impreciziei în aruncările de la distanţă, unde a avut un procentaj dezastruos, de numai 8%. Gazdele au reuşit de altfel o singură aruncare de trei puncte, prin Jones. Pivotul Williams, legitimată recent la CSM U, s-a dovedit foarte neinspirată în meciul său de debut la Oradea.

CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 100
CSM Universitatea – Cassovia Kosice 70-72 (11-16, 21-12, 12-16, 18-18, 8-10)
CSM Universitatea: Gavra 2, Nagy, Ulica, Mesaros, Hughes 23, Sabău, Stoedin, Muller 23, Ordean, Jones 17 (1×3), Gherle, Williams. Antrenoare: Adriana Niculescu
Cassovia: Sirkalova, Odnovolenko 10, Cannon 6, Maguskova, Kurilova 5, Hanesova 3, Sujova 21, Kolkusova 4, Fabianova 2, Quigley 17, Horvathova 4.
Arbitri: Alin Faur, Cristian Trofim. Comisar: Radu Bucerzan (toţi din Timişoara)



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor