„Este greu să stabileşti o linie de demarcaţie între prostie şi rea intenţie”

„Este greu să stabileşti o linie de demarcaţie între prostie şi rea intenţie”
DEVA – Aflat de aproape trei ani la conducerea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara, Lucian Heiuş consideră că relaţia dintre această instituţie şi agenţii economici din judeţ are un trend pozitiv.

Astfel, cu toate că numărul de controale fiscale efectuate de acestă instituţie prin inspectorii săi la agenţii economici a fost mai mare în 2007, raportat la anul 2006, numărul de amenzi a fost mai mic.


Rep: Cum este să fii şeful unei instituţii care strânge birurile de la cetăţeni ?
LUCIAN HEIUŞ: Indiferent de forma sa de organizare, statul şi-a creat sisteme de control al căror principal obiectiv era activitatea de urmărire şi realizare a obligaţiilor financiare ale cetăţenilor faţă de instituţiile sale. Impozitarea este un sistem de contribuţii impuse de către stat, esenţială ca sursă de venit pentru acoperirea cheltuielilor guvernamentale şi a altor scopuri publice. Privită din acest punct de vedere, DGAFP este vitală pentru ca un stat să poată asigura sprijin celor care au nevoie şi bineînţeles să se dezvolte.

Rep: Este normal ca în cazul firmelor de stat să existe tot felul de scutiri sau eşalonări de plăţi către buget, iar în cazul celor private măsurile luate să fie foarte drastice?
LUCIAN HEIUŞ: Nu, dar din păcate în România încă problemele sociale primează celor economice. De multe ori o firmă cu capital de stat care are mii de angajaţi primeşte un tratament special raportat la plăţile pe care aceasta trebuie să le facă către bugetul de stat. Este destul de greu să iei măsuri extreme când te gândeşti la miile de muncitori care pot să-şi piardă locul de muncă. Important este că numărul acestor firme a scăzut considerabil.

REP: De ce impozitele pe care agenţii economici le plătesc sunt atât de mari?
LUCIAN HEIUŞ: Nu impozitele împovărează agentul economic, ci multitudinea de taxe pe care acesta trebuie să le plătească în fiecare lună sau în fiecare an. Când spun taxe mă refer la toate plăţile pe care acesta trebuie să le facă pentru fiecare autorizaţie pe care o ia de la Primărie, multitudinea de comisioane către bănci, timbre fiscale şi tot felul de acte care costă bani şi care la fiecare sfârşit de lună ajung la o valoare însemnată.


REP: Cum se descurcă primăriile cu gestionarea banului public?
LUCIAN HEIUŞ: Mă îngrijorează faptul că acestea nu respectă o disciplină financiară în folosirea banilor publici. Mai concret, de foarte multe ori nu respectă legislaţia legată de licitaţiile publice, termenele de plată către furnizori sau către firmele cu care au încheiate contracte pentru diferite lucrări publice.

REP: Ce puteţi face în acest sens ca instituţie de control a statului?
LUCIAN HEIUŞ: Prin inspectorii de care dispunem reuşim să monitorizăm aproximativ 2% din licitaţiile care au loc între primării şi diferite firme. În momentul în care constatăm greşeli în întocmirea de acte sau încălcări ale normelor în care trebuie să se înscrie licitaţia respectivă cerem celor care au pregătit licitaţia să reia sau să corecteze greşelile respective. La peste 80% din licitaţiile care au fost monitorizate de către inspectori au fost constatate nereguli.

REP: Aceste nereguli reprezentau greşeli sau era rea intenţie din partea celui care organiza licitaţia?
LUCIAN HEIUŞ:Este foarte greu de stabilit o linie de demarcaţie între ceea ce însemnă prostie sau rea intenţie.

REP: Când vom ajunge la un nivel de salarizare cu cel din UE?
LUCIAN HEIUŞ: Probabil în şase ani vom avea un salariu mediu la acelaşi nivel ca în ţările UE.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !