„Este o performanţă cum n-a mai fost de mult în România”

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
1Comentariu
„Este o performanţă cum n-a mai fost de mult în România”
Bihoreanul George Puşcaş a revenit la naţionala de tineret după suspendarea pricinuite de cartonaşul roşu primit la meciul tur cu Ţara Galilor şi a făcut-o cum ştie el mai bine, cu gol pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.

Folosit în mod surprinzător abia din minutul 66, Puşcaş şi-a arătat clasat cinci minute mai târziu când a pătruns în careu şi dintr-un unghi închis a marcat cu un şut puternic, la vinclu pe colţul scurt, pentru 2-0 cu Ţara Galilor. A fost golul care a adus liniştea în tabăra tricoloră, România mai având nevoie de un punct marţi contra modestei naţionale a Liechtensteinului pentru a fi sigură de prezenţa la Campionatul European 2019 din Italia. După 20 de ani!

Că Puşcaş este unul din liderii naţionalei antrenate acum de Mirel Rădoi o dovedeşte şi mesajul motivaţional pe care l-a avut înaintea partidei de vineri cu galezii. „Dacă am ajuns până aici, nu am ajuns degeaba, suntem cei mai buni. Astăzi (n.r. – vineri), trebuie să intrăm pe teren pentru noi, pentru familiile noastre și pentru toți care ne urmăresc. Anul viitor, noi mergem acolo ca să facem act de prezenţă, sută la sută. Noi batem aici şi mergem acolo să ne schimbăm carierele”, au fost cuvintele fostului fotbalist de la CF Liberty şi FC Bihor Oradea.

Puşcaş a avut şi o mică galerie personală la meciul din Gruia, care în momentul intrării atacantului pe teren au afişat tăbliţe cu litere care au alcătuit numele fotbalistului.

„Nu ne mai poate opri nimic”

Originar din Marghita, George a ajutat naţionala de tineret în aceste preliminarii cu 5 goluri, el fiind totodată golgheterul all-time la U21 cu 12 goluri marcate.

Nu cred că se mai poate întâmpla nimic, nu ne mai poate opri nimic. Am şi răguşit de la cât am ţipat la meciul cu galezii. Îmi place să joc pentru România. A fost foarte emoţionant pentru noi, suntem fericiţi că am făcut fericiţi o ţară întreagă. Ne bucurăm că am adus atâta lume la stadion. Este o performanţă cum n-a mai fost de mult în România, am fost împreună până la capăt, 95-98 % nu cred că ne mai poate opri cineva.Vor fi mai mulţi români decât italieni în Italia. Nu mergem doar să fim prezenţi acolo. Mergem încrezători, suntem neînvinşi, asta ne dă foarte mare încredere să demonstrăm acolo cine suntem cu adevărat”, a declarat Pușcaș la Pro X.

Ultima reprezentaţie va avea loc marţi, ora 21:00, cu Liechtensein, ultima clasată din grupă cu zero puncte şi un golaveraj îngrozitor 2-38!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor