„Este un rezultat puțin mincinos. Din păcate, am avut și noi câteva oportunități, pe care le-am ratat. Poate că dacă la 0-0 am fi dat noi gol, acolo la ocazia lui Kevin (n. r. – Trabalka), la 1-0 pentru noi altfel s-ar fi scris acest meci. Sunt un optimist, un om care nu mă las şi spun că vom continua. Cum? Nu vă pot spune astăzi! Cu ce antrenor, iar nu vă pot spune acum. Vreau să le mulțumesc din suflet acestor oameni care au fost astăzi la stadion, într-un număr atât de mare. De mult timp nu au mai fost atâția spectatori la un meci. Atât timp cât sunt eu aici, FC Bihor nu moare, când nu voi mai fi atunci, e altceva. Eu mă angajez în fața orașului că mă voi bate în continuare să fac rost de bani, ca această echipă, dacă s-a înscris în campionat, să continue”, a declarat Mircea Fodor. Acesta a precizat că din încasări a reuşit să se plătească baremul cu UTA şi salvarea.
„Este un rezultat puţin mincinos”
FC Bihor nu a avut antrenor la conferinţa de presă, asta după ce Claudiu Mutu l-a anunţat pe preşedintele Mircea Fodor că renunţă şi el să mai pregătească FC Bihor.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă se va alătura sărbătorii centenare a administrației românești în Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două aeronave de tipul IAR 330 PUMA au fost observate în timp ce zburau deasupra orașului, marcând începutul pregătirilor pentru parada ce va avea loc pe 20 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă vreți să vă distrați și nu știți unde, acum aveți noroc!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea.
BIHON Sport local
Astăzi și mâine sunt programate două meciuri în duelul județelor Bihor vs Satu Mare la nivel de Liga 3, Seria 10.
Citiți principiile noastre de moderare aici!