Am visat să-l joc pe Ştefan cel Mare, dar nu mi-a fost dată de soartă această bucurie “, mărturisea marele actor Eugen Ţugulea într-un interviu dat lui Dumitru Bălan. Ne-am obişnuit să-l vedem în spectacolele dedicate poetului Mihai Eminescu. Marţi, 21 ianuarie , de la ora 21,00 orădenii îl pot vedea pe Eugen Ţugulea în spectacolul „Pe-un om ferice ani în şir…”, o selecţie din poezia lui Michelangelo Buonarroti la celebrarea a 450 de ani de la intrarea sa în eternitate.
„Michelangelo Buonarroti a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului. Genialitatea lui Michelangelo reflectată în artele plastice își găsește corespondența și în creația literară.
Sentimentele, trăsăturile profunde și gândurile maestrului Michelangelo și-au găsit expresia, de-a lungul vieții sale, într-o serie de compoziții lirice și în multe scrisori adresate familiei și prietenilor. Fără a fi un literat prin definiție și fără a avea intenția de a-și publica poeziile, Buonarroti a lăsat în urmă multe compoziții în versuri inspirate de Petrarca, așa cum o cereau uzanțele vremii”, spune mirona Olteanu, PR-ul Teatrului Regina Maria. Spectacolul are loc cu participarea actriţei Zentania Lupşe.
Muzica spectacolului îi aparţine lui Florian Chelu Madeva, iar scenografia: Vioara Bara, iat traducerea lui C. D. ZeletinBiletele pentru premiera spectacolului s-au pus în vânzare la agenţia teatrului, deschisă de luni până vineri între orele 10.00-19.00, sâmbătă şi duminică între orele 10.00- 13.00, online, pe site-ul www.biletmaster.ro. sau pot fi procurate şi cu o oră înaintea începerii spectacolului de la casieria Teatrului Regina Maria. Preţul unui bilet este de 20 de lei. Elevii, studenţii şi pensionarii pot achiziţiona bilete beneficiind de reducere, la preţul de 15 lei.
Eugen Ţugulea recită din Michelangelo
A fost întrebat care e rolul lui preferat? „E greu să răspund. Dar parcă am îndrăgit cel mai mult rolul bătrânului profesor Butnaru, rol de compoziţie, din „Nota zero la purtare" de Octavian Sava. Eu eram foarte tânăr pe atunci, şi după spectacol, când m-am întâlnit cu câţiva spectatori, aceştia nu voiau să creadă că eu am fost interpretul....
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Guvernul va adopta în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul reprezintă "un gest firesc de respect" faţă de seniorii României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o sentință definitivă dată joi, condamnarea la 6 ani de închisoare aplicată lui Alexandru Buciuman, șoferul acuzat de moartea unui copil pe care l-a lovit în plin, pe o trecere de pietoni de pe Calea Aradului din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton, asigurând astfel conexiunea între zone importante de recreere ale municipiului – Cetatea Oradea și Parcul Cetății, cu zona de servicii ospitaliere (Hotel Continental Forum, Hotel Double Tree by Hilton), Parcul Ion Brătianu, Grădina Ciuperca, Aquapark Nymphaea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un singur inculpat, din cei 12 trimiși în judecată pentru că ar fi amenințat o adolescentă să-și retragă plângerea pentru viol, a fost condamnat la închisoare cu executare printr-o sentință dată joi de Judecătoria Salonta.
Citiți principiile noastre de moderare aici!