EURO 2016|Parcursul României s-a încheiat cu o înfrângere în fața Albaniei

8Comentarii
EURO 2016|Parcursul României s-a încheiat cu o înfrângere în fața Albaniei
Victoria Albaniei din meciul cu România, scor 1-0, este prima de la un turneu final. 

Chiar dacă România a dominat meciul pe tot parcursul, jucătorii nu au fost inspirați la finalizare. Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 43, în urma unei gafe uriașe a lui Tătărușanu. Repriza secundă a fost o cursă după egalare, însă albanezii au reușit să închidă culoarele spre poarta apărată de Berisha.

„Chiar nu ne reproşăm nimic! Regretăm rezultatul, normal… O înfrângere este o înfrângere, venită în faţa Albaniei, care are 21 de jucători care activează în străinătate. Au fost foarte multe momente în care echipa noastră a contrloat jocul. Ne reproşăm că am primit din nou un gol parabil, venit într-un moment în care jocul nu era în favoarea noastră. Am făcut o greşeală în flancul stâng, iar golul a căzut în minutul 44…

În repriza a doua am încercat să revenim în joc şi am împins mult jocul în jumătatea adversă. Dacă e să ne reproşăm ceva, e că nu am marcat. Nu pot să fiu supărat pe jucătorii noştri. Trebuie să luăm lucrurile aşa cum sunt”, a declarat Anghel Iordănescu la finalul partidei de duminică seara.

Partida cu Albania a fost ultima ca antrenor a naționalei pentru Anghel Iordănescu. Acesta își încheie contractul cu FRF, iar la cârma României va veni un nou selecționer.

Echipele naţionale ale Elveţiei şi Franţei au remizat, duminică, scor 0-0, în grupa A de la Euro 2016. Francezii termină pe primul loc, cu 7 puncte, în timp ce elveţienii s-au calificat în optimile Campionatului European din Franţa de pe poziţia a doua, cu 5 puncte.

România: Tātāruşanu – Sāpunaru, Chiricheş, D. Grigore, Măţel – Hoban, Prepeliţā – Popa, Stanciu, Stancu – Alibec

Albania: Berisha – Hysaj, Ajeti, Mavraj, Agolli – Lila, Memushaj, Basha, Abrashi, Lenjani – Sadiku



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor