Euro-conferinta anti-coruptie în Baile Felix

1Comentariu
Euro-conferinta anti-coruptie în Baile Felix
În perioada 17 – 19 noiembrie a.c., la Baile Felix, judeţul Bihor, se desfăşoară Cea de-a Zecea Conferinţă Anuală a organizaţiilor EPAC (Parteneri Europeni Împotriva Corupţiei) şi EACN (Reţeaua Europeană a Punctelor de Contact Anticorupţie).

Cele două organizaţii sunt parte integrantă a organismelor Uniunii Europene, cu atribuţii în monitorizarea şi controlul unităţilor de poliţie şi a celor anticorupţie din Statele Membre. Având sediul în Austria, organizaţiile sunt finanţate din fonduri europene, numărând, în prezent, organizaţii din 34 de state europene, membre ale UE dar şi ale Consiliului Europei. Printre acestea figurează şi România, reprezentată prin Direcţia Naţională Anticorupţie, din cadrul Ministerului Public, Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă şi Direcţia Generală Anticorupţie, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi Ministerul Justiţiei. Direcţia Generală Anticorupţie a devenit membru EPAC/EACN în anul 2007.

Pe agenda de discuţii a conferinţei se află raportul preşedintelui EPAC/EACN, domnul Martin Kreutner, privind rezultatele activităţilor în cadrul grupurilor de lucru europene, precum şi subiecte importante legate de standardele europene în activitatea de investigare a corupţiei. Totodată, vor fi avute în atenţie chestiuni legate de comunicarea organizaţiilor cu publicul larg în contextul nevoii de transparenţă în relaţie cu necesitatea asigurării confidenţialităţii informaţiilor gestionate în cadrul anchetelor penale. Aceste activităţi au rolul de a se materializa în identificarea şi stabilirea unor direcţii comune de acţiune pe principii de adaptare la forme specifice de manifestare a fenomenului corupţiei în Europa, de fermitate în aplicarea acestora şi de legalitate.

Conferinţele anuale constituie un excelent prilej pentru ca membrii organizaţiilor amintite să prezinte realizările profesionale din ultimul an, precum şi rezultatele cooperării bilaterale şi multilaterale în cadrul EPAC/EACN şi de a propune noi modalităţi de eficientizare a colaborării în cadrul grupurilor de lucru.

Evenimentul reuneşte sub egida României peste 100 de specialişti, lectori, membri marcanţi ai mediului academic internaţional, dar şi reprezentanţi ai agenţiilor de aplicare a legii din toată Europa, care şi-au manifestat disponibilitatea de a vizita, cu acest prilej, zona situată în apropierea locului de desfăşurare a Conferinţei.

C.H.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor