Euro-relaţiile PDL – UDMR, „cianurate”

7Comentarii
Euro-relaţiile PDL – UDMR, „cianurate”
Din Partidul Popular European doar aripa PDL n-a susţinut iniţiativa de interzicere a mineritului cu cianuri.

Facţiunea Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European (PE) a discutat miercuri propunerea iniţiată de europarlamentarii Áder János şi Tőkés László, de interzicere a mineritului pe bază de cianură. Documentul va intra pe ordinea de zi a PE dacă va fi sprijinit de suficiente grupuri politice din PE. „Discuţiile în cadrul PPE au fost anevoioase, îndeosebi din cauza opoziţiei PDL. Delegaţia României în PPE (PDL şi UDMR) n-a ajuns marţi la o poziţie comună în grupul de lucru al facţiunii. Europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu s-a opus vehement punerii pe ordinea de zi a PE a iniţiativei. Grupul de lucru al PPE a decis însă, aproape unanim, sprijinirea iniţiativei”, a transmis joi Tőkés László.

Tot marţi, eurodeputaţii Áder János – fost preşedinte al Parlamentului Ungariei şi Jo Leinen – preşedintele Comisiei de Protecţie a Mediului a PE, au prezentat o expoziţie despre catastrofa ecologică de pe Tisa, petrecută în urmă cu 10 ani, din cauza poluării cu cianură dinspre Baia Mare. 

În şedinţa facţiunii PPE din 3 martie, eurodeputatul Corinne Wortman-Kool a definit problema cianurii ca „un subiect sensibil” în relaţiile româno-ungare şi a sugerat evaluarea ei cu prudenţă de către facţiunea populară. Tőkés a respins însă aprecierea, afirmând că cianurările miniere nu sunt o problemă etnică, ci una europeană.  „Vorbim de un aspect major al protecţiei mediului înconjurător. Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania a convenit cu UDMR privind interzicerea cianurii în minerit la nivel european”, a declarat Tőkés în şedinţa PPE, nominalizându-l pe ministrul Borbely ca aliat.

Şi Áder János a respins ducerea în zona etnică a problemei cianurilor miniere, amintind că Cehia le-a interzis  în 2000, iar Ungaria anul trecut.

Susţinători în PPE

Mai mulţi europarlamentari au susţinut iniţiativa, Tőkés notând câteva declaraţii.
Salvatore Tatarella (Italia): „Problema este una comună, europeană, şi se referă la protecţia mediului. Nu ne opunem mineritului aurifer, ci tehnologiei dăunătoare pe care o poate folosi”.

Zuzana Roithová (Cehia): „Iniţiativa trebuie să primească sprijin politic şi nicidecum să fie retrasă”.
Richard Seeber (Austria): „Când mă opun mineritului periculos, pe bază de cianuri, nu sunt împotriva României, ci mă constitui într-un susţinător al protejării mediului înconjurător, la nivel european”.   
Theodoros Skylakakis (Grecia): „Voi susţine urgentarea dezbaterii iniţiativei în plenul PE întrucât proiectul de minerit de la Roşia Montană se află în stadiu avansat”.

Preşedintele facţiunii PPE, Joseph Daul, s-a opus urgentării punerii pe ordinea de zi a interpelării, însă s-a arătat dispus să o susţină dacă va fi sprijinită şi de alte grupuri politice din PE.  
„De faţă cu mai mulţi vorbitori, Marian-Jean Marinescu a încercat să introducă ideea că opoziţia faţă de cianuri e doar temă de campanie electorală în Ungaria. Eurodeputatul PDL a mai precizat că subiectul exploatării miniere din România este unul «închis», iar iniţiativa Áder–Tőkés este o imixtiune în afacerile interne ale României”, mai spune Tőkés.
În final, preşedintele PPE a direcţionat problema către corpul vicepreşedinţilor PPE. Soarta iniţiativei va fi decisă prin negocieri în cadrul facţiunii şi al grupurilor politice din PE.

C.H.

 



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor