Europeni dezamăgiţi

Reactualizat la:
8Comentarii
Europeni dezamăgiţi
BUCUREŞTI – Suspendarea preşedintelui, pentru care colaborează socialiştii şi extremiştii de dreapta, care nu au făcut nimic pentru aderare, va arunca România cu decenii în urmă, a declarat liderul grupului CSU din PE Markus Ferber.

El s-a declarat mai mult decât dezamăgit în legătură cu procesele care au loc în acest moment în România.

            “Cred că, dacă există o persoană care are merite pentru faptul că România a intrat în Uniunea Europeană, aceasta este preşedintele Traian Băsescu, care a pornit cu adevărat reformele”, a spus Ferber.

            El a menţionat că a vizitat în urmă cu un an România şi a avut şansa să vadă cum preşedintele Băsescu a organizat intrarea României în Uniunea Europeană, prin reforme.

            “Cei care nu au făcut niciodată nimic, socialiştii şi extremiştii de dreapta, suspendă acum un preşedinte care are atât succes şi nu ştiu ce îi motivează pe aceştia”, a spus Ferber.

            Conform acestuia suspendarea nu este mesajul pe care partenerii României din Uniunea Europeană îl aşteaptă.

            “Sunt foarte multe lucruri de făcut în domenii cum ar fi proiecte în regiunea Mării Negre şi proiecte la nivel european. Aşadar avem nevoie de o Românie puternică, cu un preşedinte puternic şi cu un guvern care să aibă majoritate în Parlament. Şi pentru asta ar trebui să lucreze toată lumea”, a spus Ferber.

            Întrebat în legătură cu consecinţele suspendării preşedintelui, Ferber a răspuns că îngrijorările sale sunt legate de faptul că România ar putea să nu fie capabilă să scape de steguleţele galbene din ultimul raport al Comisiei Europene şi să nu reuşească să le schimbe în steguleţe verzi.

            El consideră “foarte interesant” faptul că, în prezent, pentru suspendarea preşedintelui au colaborat socialiştii şi extremiştii de dreapta.

                        Conform acestuia, colaborarea menţionată arată că mai sunt multe lucruri de făcut pentru ca România să evolueze pe o cale democratică şi pozitivă a cooperării într-o societate deschisă.

            “Mai sunt multe lucruri de făcut şi această suspendare va arunca România înapoi cu mulţi ani şi chiar decenii”, a spus Ferber.

                        Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că eventuala suspendare a sa, “prin abuz”, în  condiţiile în care nu a încălcat Constituţia, ar avea efecte greu de evaluat pentru România.

            Şeful statului a spus că suspendarea sa în asemenea condiţii va duce la scăderea ratingului de ţară şi la blocarea investiţiilor străine. El a mai susţinut că şi Raportul Comisiei Europene ar putea să nu fie favorabil României.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor