Europeni din clasele primare

Europeni din clasele primare
ORADEA – Ziua Europei, serbată a fost un eveniment important şi pentru elevii din clasele primare, de la Şcoala „Nicolae Bălcescu”, care au susţinut mai multe activităţi antrenante, sub egida „Europa – casă pentru toţi”.

Micii europeni

După intonarea imnului Europei, de către micuţii din clasa a II-a D şi cei din a IV-a E, coordonaţi de institutoarele Ioana Cădău şi Andaluza Raţ, a urmat familiarizarea cu noţiunile istorice, simbolurile şi principiile fundamentale ale Uniunii Europene.

„Un moment important a fost activitatea de creaţie literară, organizată pe grupe, în care elevii au fost solicitaţi să creeze o compunere cu tema „Europa-casă pentru toţi”. Din lucrările lor, reiese faptul că au înţeles însemnătatea Zilei Europei şi principiile acesteia” declară Ioana Cădău.

Copiii s-au bucurat de proiecţii video, cu informaţii despre ţările membre ale UE.

„Elevii s-au întrecut la ghicitul steagurilor statelor europene. Au fost inspiraţi şi de decorul sălii de clasă, şi anume de umbrela „protectoare” cu însemnele UE, de steguleţele şi posterele prezentate, de baloanele pentru fiecare ţară” spune Andaluza Raţ.

Micii europeni, au fost recompensaţi la final cu pixuri şi baloanele mult râvnite, în timpul activităţilor.
Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !