Bărbatul (39 ani), din Vadu Crișului e suspectat că, în mod repetat, în perioada 2012 – 2013, în calitate de administrator al unei societăți comerciale bihorene, ar fi întocmit avize de însoţire a materialelor lemnoase valorificate către persoane fizice/juridice din Ungaria, în cantitate de 1.639 metri cubi de lemne, eliberând însă facturi de vânzare doar pentru cantitatea de 380 metri cubi, creând în acest sens un prejudiciu bugetului de stat. Poliţiştii zic că bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat astfel cu 50.109 lei, reprezentând T.V.A. și impozit pe profit.
Poliţiştii au reuşit să recupereze integral prin instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile deținute de cel în cauză. Dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celui în cauză.
Citiți principiile noastre de moderare aici!