Evenimente în Oradea de 15 martie, Ziua Maghiarilor de pretutindeni

Reactualizat la:
10Comentarii
Evenimente în Oradea de 15 martie, Ziua Maghiarilor de pretutindeni
Conform tradiţiilor, comunitatea maghiară din municipiul nostru serbează în fiecare an la 15 Martie, sub denumirea Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, începutul revoluţiei din 1848. 

Programul din acest an, organizat de UDMR filiala Bihor împreună cu bisericile tradiționale în ziua de 15 Martie, miercuri, având loc următoarele manifestări:

  • ora 11.00 – depunere de coroane la monumentul din Episcopia Bihor
  • ora 12.00 – depunere de coroane la mormintele revoluționarilor din 1848 -1849 din turnul Bisericii Reformate Rogerius
  • ora 14.00 – depunere de coroane la mormântul eroului martir polonez Kazimir Rulikowski din Cimitirul Municipal Oradea;
  • ora 14.40 – depunere de coroane la bustul revoluţionarului român Nicolae Bălcescu;
  • ora 18.15 – la statuia lui Szacsvay Imre din P-ţa Libertăţii:
    • citirea mesajelor primilor miniştrii ai României şi Ungariei;
    • alocuţiuni;
    • depuneri de coroane;

Comemorarea de la statuia lui Szacsvay Imre va fi urmată – ca și în fiecare an – de un marş festiv cu făclii din P-ţa Libertăţii pe traseul str. Iosif Vulcan – str. Republicii până la bustul poetului revoluţionar  Petőfi Sándor din Parcul Petőfi;

– depunere de coroane la bustul poetului revoluționar Petőfi Sándor;

Restricții de trafic în Ungaria

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, prin Punctul de Contact Comun Cenad, despre faptul că în perioada 14.03.2017, ora 23.00 (ora României) – 15.03.2017 ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.

Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că data de 15.03.2017 este declarată zi de sărbătoare naţională. Precizăm faptul că în intervalul orar menţionat  traficul de călători şi autoturisme se desfăşoară în condiţii normale. În această perioadă, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea ține permanent legătura cu autoritățile de frontieră ungare în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare de pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ şi fluent (ex. redirecţionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontiera de la graniţa comună).



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor