Evoluţii contradictorii pe pieţele financiare ale lumii

Reactualizat la:
Evoluţii contradictorii pe pieţele financiare ale lumii
Bursa de la New York a încheiat cotaţiile în creştere, după cinci şedinţe consecutive de scădere. Joi, pieţele asiatice s-au deschis, de asemenea, în creştere. Optimismul a dispărut, în schimb, la bursele europene, care şi-au reluat evoluţia descendentă.

Investitorii sunt dezamăgiţi de atitudinea Băncii Centrale Europene, care nu se arată dispusă să reducă dobânda, după exemplul Rezervei Federale din Statele Unite. Bursa de pe Wall Street le-a dat, miercuri, mari emoţii investitorilor. După deschidere, cursurile au început din nou să scadă.

Ulterior, însă, indicele Dow Jones s-a redresat spectaculos, iar la închidere a înregistrat o creştere de 2,50 la sută.

Au fost căutate mai ales acţiunile companiilor financiare, care vor beneficia cel mai mult de reducerea masivă a ratei dobânzii, anunţată marţi de Rezerva Federală americană.

Măsura rămâne totuşi controversată: comentatorii marilor publicaţii financiare internaţionale se întrebau ieri dacă Rezerva Federală “nu a cedat în faţa panicii”, operând o reducere neobişnuit de amplă – 0,75 la sută.

Banca Centrală Europeană nu pare dispusă să-i urmeze exemplul, deoarece este mai îngrijorată de riscul inflaţiei în zona monedei euro, decât de o eventuală recesiune.

„În orice împrejurări, şi mai ales în vremuri grele, de corecţii şi turbulenţe semnificative pe pieţe, datoria Băncii Centrale este să ofere o ancoră solidă împotriva aşteptărilor inflaţioniste”, a declarat Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene.

Declaraţiile preşedintelui Băncii au readus pesimismul la bursele europene, care şi-au reluat scăderea.

Analiştii financiari cred că, dacă Banca Europeană nu-şi coordonează acţiunile cu Rezerva Federală americană, creşterea economică mondială va avea serios de suferit.

O importantă bancă din Canada a anunţat miercuri că, potrivit analizelor sale, economia Statelor Unite a intrat deja în recesiune



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !