Evoluţii modeste pentru Huszár Ingrid

Reactualizat la:
3Comentarii
Evoluţii modeste pentru Huszár Ingrid
Prezentă la Jocurile Olimpice de tineret, care se desfăşoară în aceste zile la Buenos Aires (Argentina), înotătoarea orădeană Huszár Ingrid (CS Crişul, antrenoare Cristina Madău, Georgeta Schier) nu a reuşit evoluţii notabile în probele la care a concurat.

Ea a luat startul la 50 şi 100 metri bras, clasându-se pe locurile 27, respectiv 30. Rezultatele sunt modeste, dar nu trebuie omis faptul că Ingrid a concurat în compania unor adversare mai mari ca vârstă cu doi sau chiar trei ani, ea fiind născută în anul 2003. La Youth Olympics participă sportivi născuţi în anul 2000 şi mai mici.

Huszár va mai participa în ultima zi a competiţiei la proba de 200 metri bras.

„Ingrid nu s-a aflat într-o formă prea bună la acest concurs. Ea avea oricum şanse reduse pentru a performa la Buenos Aires, dată fiind diferenţa de vârstă faţă de celelalte competitoare. Dar chiar şi aşa, a înregistrat timpi inferiori faţă de cele mai bune rezultate ale sale. Probabil că nu s-a adaptat cu schimbarea de fus orar, poate au fost tracul, emoţiile. A fost şi răcită serios înaintea deplasării şi nu a mai concurat în ultima perioadă.

Sper să înveţe ceva din această competiţie, să acumuleze experienţă. Din delegaţia de patru înotători prezentă la Buenos Aires, doar cei doi băieţi au avut rezultate, iar fetele nu. O aştept pe Ingrid să revină acasă, pentru a relua pregătirile în vederea Campionatului Naţional pentru seniori, tineret şi juniori, care va avea loc în luna noiembrie, la Miercurea Ciuc”, ne-a declarat antrenoarea Cristina Madău.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor