Examen pe caniculă

DEVA – Doar 328 de candidaţi, dintre cei aproape 780 care s-au înscris la examenul de titularizare pe post pentru anul şcolar 2007/2008 pentru toate disciplinele au obţinut medii peste 7. 42% dintre cadrele didactice au trecut din prima examenul de titularizare pe post.

Cei nemulţumiţi pot depune contestaţii, rezultatele finale afişându-se în 23 iulie. În funcţie de opţiunile exprimate înainte de examen, candidaţii vor fi repartizaţi pe posturi în 24 şi 25 iulie. Posturile didactice rămase neocupate în urma titularizării devin netitularizabile şi sunt afişate pentru următoarele etape – detaşare la cerere şi suplinire.

Cei care au obţinut medii între 5 şi 7 vor fi repartizaţi pe locurile rămase, în şedinţă publică, între 27 august şi 3 septembrie. „Corigenţii”, cei cu note sub 5, au o a doua şansă în 16 august, când vor putea susţine un nou examen pentru suplinire. Un alt examen vor susţine cei necalificaţi, între 5 şi 6 septembrie.

Cele mai solicitate discipline pentu titularizare au fost matematica, fizica, limba română şi posturile de învăţători, educatori şi institutori. În schimb, nu s-au înscris prea mulţi candidaţi la informatică.

Dana Ioan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase