Examen pentru medic primar

Examen pentru medic primar
BUCURESTI - Pe 29 septembrie, Ministerul Sănătăţii organizează concurs – examen pentru obţinerea gradului de medic primar, respectiv medic dentist primar. Numărul de locuri publicat la concurs reprezintă un procent de 75% raportat la numărul total de înscrişi pentru fiecare specialitate în parte.

Pentru specialităţile în care concursul se desfăşoară în mai multe centre universitare, acest procent va fi aplicat de fiecare centru în parte în funcţie de numărul candidaţilor care au optat pentru centrul respectiv.

În cazul specialităţilor pentru care concursul se poate organiza în mai multe centre universitare desemnarea de comisii de examinare este condiţionată de minimum 12 opţiuni pentru centrul universitar respectiv. În cazul în care numărul opţiunilor este mai mic de 12 candidaţii vor putea opta pentru un alt centru în care se organizează concursul.

La acest examen se pot înscrie medicii care practică specialitatea pentru care concurează cu minimum 5 ani vechime ca specialişti, până la data de 31 decembrie 2008.

Înscrierile se vor face la ASP-urile judeţene şi la ministerele cu reţea sanitară proprie în perioada 25 august – 8 septembrie inclusiv. Cadrele didactice şi de cercetare ştiinţifică vor depune actele în aceeaşi perioadă la Centrul Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !