Examen pentru permis în orice judeţ

Examen pentru permis în orice judeţ
ORADEA - Noul cod rutier se apropie cu paşi repezi. De la 1 decembrie, noul regulament rutier aduce modificări importante şi în domeniul obţinerii permiselor auto sau a înmatriculării maşinilor.

„Autorităţile competente care examinează persoanele în vederea obţinerii permisului de conducere sunt serviciile publice comunitare, regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului, pe raza căruia îşi au domiciliul sau reşedinţa. Până acum puteau da examen doar cei care aveau domiciliul în judeţ. Începând cu 1 decembrie vor putea da examen toţi cei care au reşedinţa legală în Bihor”, precizează subcomisarul Alexandru Laza, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Bihor.

O altă noutate o reprezintă faptul că examinarea la proba teoretică se poate face în limba minorităţii naţionale sau întruna din limbile de circulaţie internaţională, la solicitarea candidatului.

„Această prevedere se va aplică începând cu 1 iunie 2007. Până atunci Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va întocmi chestionarele în limba minorităţilor şi în limbile de circulaţie internaţională”, mai spune şeful SPCRPCÎV Bihor.

Noua legislaţie prevede că persoanele cu handicap fizic pot susţine examen pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoriile A şi B, dacă autovehiculul utilizat la examinare este adaptat infirmităţii respective.

Dacă până acum candidaţii puteau da examen pentru mai multe categorii în aceeaşi zi, din luna decembrie ei vor trebui să susţină un examen pentru fiecare categorie în zile diferite.

De asemenea, programarea la primul examen se va face de către şcolile de şoferi, abia la următoarele examinări, dacă este cazul, candidatul se va prezenta singur cu dosarul pentru programare. După data aderării la UE, 1 ianuarie 2007, pentru obţinerea permisului de conducere nu va mai fi necesară examinarea psihologică.

O serie de noutăţi se vor înregistra după 1 decembrie şi în cazul înmatriculării maşinilor. Înmatricularea vehiculelor este considerată continuă de la admiterea în circulaţie şi până la scoaterea definitivă din circulaţie. Atunci când maşina îşi va schimba proprietarul, ea nu va mai trebui radiată.

„În cazul transcrierii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidenţele autorităţilor competente, simultan cu menţionarea încetării calităţii de titular al înmatriculării fostului proprietar”, precizează subcomisarul Alexandru Laza.

Rămân totuşi patru cazuri în care se va face radierea: la retragerea definitivă din circulaţie, în cazul dezmembrării, în cazul exportului sau în cazul furtului. Astfel, la înmatricularea vehiculelor nu se vor mai solicita documente de radiere, nu va mai fi necesară prezentarea vânzătorului la ghişeele de înmatriculare, prin urmare se va reduce timpul de aşteptare la ghişee.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase