Excelenţa Primăriei, neavenită

1Comentariu
ORADEA – Doi dintre cei peste 100 de propuşi la excelenţă în protecţia mediului şi literatură, în cadrul galei organizate şi finanţate de Primărie, au refuzat să se implice pe motiv că edilii n-au calitatea necesară pentru a acorda aceste premii. Comunicat premii

„Atitudinea lipsită de interes şi respect pe care a arătat-o Primăria Oradea faţă de natură, permiţînd sau chiar încurajând masacrarea spaţiilor verzi din oraş, consider că această instituţie nu este în măsură să organizeze acordarea unor premii pentru activităţi de protecţia mediului. De asemenea, ţinînd cont de starea de mizerie cronică a oraşului şi de dezvoltarea sa haotică din ultimii ani, dezvoltare care nu a respectat minime criterii estetice, nu cred că edilii actuali sînt îndreptăţiţi să gireze premii pentru artă sau literatură”, susţine Orlando Balaş.

Anti-beton

Ioana Lucaciu este membră activă a Centrului Regional de Supraveghere Ecologică iar Orlando Balaş este activist de mediu voluntar şi profesor de germană la Universitatea Oradea. În cursul acestui an, cei doi s-au remarcat mai ales pe durata campaniei duse de ecologişti împotriva aşa numitului proiect de amenajare a malurilor Crişului Repede pe porţiunea dintre podurile Dacia şi Ferdinand, în urmă caruia s-ar fi turnat o grindă solidă de beton la contactul malului cu apa. Amândoi au fost propuşi la excelenţe în mediu şi Orlando Balaş la literatură din partea publicului, după ce, în cursul lunii trecute şi-a lansat cartea ”Reprezentări ale feminităţii în eposul germanic medieval”.

Nelegitimă

„Din păcate, implicarea publicului orădean în promovarea şi susţinerea unor valori ale oraşului este minimă, lucru care, pe mine personal, nu mă încurajează să simt această nominalizare ca pe una legitimă”, îşi justifică Ioana Lucaciu decizia.

„Când premiile astea vor fi ceea ce ar trebui să fie, eu una o să accept cu mândrie o nominalizare. Şi când instituţiile statului o să-şi facă treaba, aşa încât noi să nu fim nominalizaţi pentru că am făcut ceva ce angajaţii lor trebuia să facă…”, comentează tânăra.

Cristina Ghilea



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor