Excelenţii Oradiei, premiaţi în 15 decembrie

Organizatorii spectacolului excelenţelor orădene este în fierbere. Listele cu propuşii pentru excelenţă, deocamdată departe de a fi completă, cuprinde nume de referinţă la nivelul Oradiei, unele chiar contestate.

Astfel, la finalul acestei săptămâni, doar preşedintele juriului pentru literatură a predat lista cu cei propuşi spre excelenţă, listă dintre care se vor alege cei 3 care se vor bate, efectiv, pentru premiu, diplomă, statuetă şi renume. Aceştia sunt Ioan Moldovan, Ion Davideanu, Alexandru Sfârlea, Mihai Vieru, Kinde Anamaria, Fabian Imre, Sorin Borza, Florin Ardelean, Mircea Popa, Gittai Istvan şi Revista „Familia”.

De la alte categorii, au fost doar vehiculate nume izolate. Pentru „ambasadorul anului”, categorie păstorită de Florin Ardelean, între propuşi figurează episcopul Virgil Borcea, medicul Gheorghe Bumbu, naista Oana Lianu sau maestrul fotograf Theodor Pantea.

Domeniul presă oferă, până acum o supriză. Pentru că preşedintele juriului, Szuch Laszlo nu a depus încă lista cu candidaţii propuşi de comisie, singurul nume care figurează la această categorie este al contestatului Florin Cuc.

Sorin Borza, şef al Serviciul de mass media din Primărie – organizator al galei şi propus la categoria literatură, invită orădenii să îşi pună pe listă favoriţii.

 

Calendar modificat

Anul 2005 rămâne în analele Galei Excelenţelor ca momentul primelor schimbări semnificative. Pe lângă creşterea valorii premiului la 30 de milioane de lei şi modificarea domeniilor de excelenţă, Municipalitatea a decis să mute şi data spectacolului final, din 17 decembrie, pe data de 15. Propunerile pentru excelenţe se pot face astfel încât în 1 decembrie să poată fi nomibalizaţi câte trei aspiranţi la excelenţă din fiecare categorie. Gala se va ţine, în acest an, în joia de 15 decembrie, când se vor cunoaşte câştigătorii premiilor la toate cele 14 categorii, precum şi omul anului, ales dintre excelenţi. O altă noutate este scoaterea politicului din lista domeniului de excelenţe, la sugestia făcută de primar în plenul legislativului.

 

Cristina Ghilea