Exclus din magistratură

CSM a decis excluderea procurorului Călin Roman din magistratură, iar Lele a scăpat cu avertisment.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a admis, marţi, acţiunea formulată de Comisia de disciplină pentru procurori, împotriva procurorului Călin Gheorghe Roman de la Parchetul de pe lângă (PT) Tribunalul Bihor şi a decis aplicarea sancţiunii maxime, adică excluderea din magistratură.

Cecilia Morariu, purtătoarea de cuvânt al CSM, a confirmat decizia postată pe site-ul CSM, precizând că procurorul orădean a încălcat Statutul judecătorilor şi procurorilor, care obligă magistraţii la soluţionarea cu celeritate a dosarelor şi, totodată, la o atitudine demnă faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili.

„Din ancheta desfăşurată de Comisia de disciplină pentru procurori reiese că magistratul a încălcat în mod repetat şi din motive imputabile dispoziţiile privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor şi, în plus, a avut o atitudine nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, avocaţi, experţi, martori sau justiţiabili”, a declarat Cecilia Morariu.
Totodată, CSM a admis în parte cererile formulate de martorii Plăian Antoniu Sorin, Simuţ  Sorin Ioan şi Ardelean Iulia, privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Decizia Comisiei de Disciplină a CSM nu este definitivă, fiind atacabilă prin recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Până atunci, procurorul Roman este suspendat din magistratură.

Acţiunea disciplinară a fost declanşată în 2009, după ce conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea i-a imputat magistratului nesoluţionarea dosarelor în termenul legal precum şi faptul că, înainte de concursul pentru funcţia de prim-procuror la PT Bihor, şi-ar fi agresat verbal şi fizic contracandidatul, adică pe actualul prim-procuror Viorel Gavra. Pentru acea altercaţie datând din iunie 2009, Călin Roman este cercetat şi de Parchetul de pe lângă ÎCCJ, ancheta trenând din cauză concediului medical în care este procurorul orădean.

Lele, avertizat

Tot marţi, Comisia de disciplină a CSM a admis acţiunea disciplinară împotriva procurorului Lele Alexandru Florian de la PT Bihor, sancţionându-l cu avertisment pentru „exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă şi efectuarea cu întârziere a lucrărilor din motive imputabile”.

C.H.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !