Execuţii silite prin ridicări din parcare

47Comentarii
Execuţii silite prin ridicări din parcare
Serviciul de Parcări al AIO a preluat atribuţii de executări silite ridicând maşini pentru amenzi neplătite.

Marti ne-a fost sesizat primul caz în care un orădean nu şi-a mai găsit maşina parcată corect din punct de vedere rutier, aflând că i-a fost ridicată pentru neplata unor amenzi mai vechi. „Mi-a stat inima în loc văzând că VW-ul Golf nu mai e în parcarea de lângă Parcul Libertăţii, unde îl lăsasem. Am reclamat la 112 furtul lui, iar după verificări dispecerul m-a anunţat că e poprit în parcarea de pe Vladimirescu. Nu ştiam că Serviciul de Parcări a devenit Serviciu de Executări silite fără somaţie, dar cu taxă suplimentară de ridicare a maşinii”, ne-a relatat cel în cauză.

Şeful Serviciului de Parcări al AIO, Ioan Şimon, ne-a confirmat situaţia, indicându-ne şi baza legală în care s-a acţionat: „Ştiu de VW-ul Golf din Parcul Libertăţii, are trei amenzi neplătite în ultimul an. Însă nu e primul caz. Conform HCL 640/2006, Serviciul Parcări poate ridica de pe domeniul public maşinile pentru care sunt trei amenzi neplătite”. Iar directorul Administraţiei Imobiliare Oradea, Cristian Beltechi, a completat: „E o practică la nivel naţional dar şi european. Am avut anul trecut cazul unei maşini pentru care nu s-au achitat 17 amenzi. Colaborăm bine cu colegii de la venituri, executări silite şi popriri, plus că avem şi noi o listă cu rău-platnicii amenzilor. Prin verificări încrucişate dintre angajaţii din teren şi cei din birou pot fi identificate şi ridicate maşinile cu amenzi neplătite”

La fel ca în precedentele informări transmise de Biroul de Presă al Primăriei Oradea din partea Poliţiei Locale, şi în ultimul de acest gen se arată că „în intervalul 1 noiembrie 2010 – 15 decembrie 2010, agenţii comunitari din cadrul Compartimentului Disciplină Rutieră au blocat sau ridicat 139 de autovehicule pentru parcarea în locuri neautorizate, valoarea sumelor încasate ridicându-se la 17.640 lei”.

Deci nici o referire la maşini ridicate strict pentru neplata unor amenzi mai vechi pentru parcare.
Însă baza legală pentru această măsură a fost prevăzută la aliniatul 3) litera h) a articolului 156 din Hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 124 din luna mai 2009, care a modificat HCL Oradea 640/2006 privind regulamentul parcărilor în municipiu. Iar măsura a scăpat mai neobservată printre atâtea articole şi aliniate ale hotărârii în cauză.

Au lista răi-platnicilor

Totodată, şi aplicarea măsurii a fost sporadică până la întocmirea unei baze de date, la Serviciul de Parcări din cadrul AIO, cu rău-platnicii amenzilor.

„Am ridicat maşini pentru neplata a minim trei amenzi, începând din 2006, după adoptarea HCL 640. Însă era nevoie ca lucrătorii din teren să ştie din memorie că autoturismele în cauză aveau mai multe amenzi neplătite. Acum avem o bază de date ce poate fi consultată telefonic de angajaţii din teren”, ne-a spus ieri Ioan Şimon, şeful Serviciului Parcări.

„Angajaţii de pe autospecialele de ridicare fac de regulă verificări reciproce cu inspectorii de la birou, şi pot afla în timp util dacă sunt amenzi restante pentru un autovehicol găsit pe spaţiul public. Ei ştiu şi zonele problemă, îndeosebi cea din jurul Parcului Traian, care sperăm că se va rezolva după amenajarea supra-parcării din spatele Tribunalului. Săptămâna trecută am reuşit să ridicăm un Tuareg care parca intenţionat, repetat, pe spaţiul verde dintre Prefectură şi Palatul de Justiţie”, a precizat şi Cristian Beltechi, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea.
Taxa de ridicare, transport şi depozitare a autoturismelor a crescut în Oradea, prin Hotărâre de Consiliu Local, la 240 de lei. Eliberarea autovehiculelor din locul de depozitare (parcarea cu barieră de pe strada Tudor Vladimirescu) se efectuează zilnic, între orele 8:00 – 22:00, în baza chitanţei care atestă achitarea taxei de ridicare, transport şi depozitare, precum şi a taxei de staţionare de la depozitare, după caz.

Pentru a-şi ridica autovehicolul poprit în parcarea din spatele Blocului Bancpost pentru mai mult de trei amenzi neplătite, proprietarii trebuie să achite atât taxa de ridicare cât şi amenzile.

C.H.

Prea lent pentru Serviciul Parcari

Prea lent pentru Serviciul Parcari

 

vezi ca ti-am pus pe mail

Taguri: ,


47Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor