Exilatul Bot şi călugărul Băsescu

1Comentariu
ORADEA – Octavian Bot, preşedintele Clubului Dreptei şi fost parlamentar până în anul 2000, actualmente exilat de pe scena politică, a declarat miercuri că nu îşi propune să facă o campanie anti-Băsescu, în ciuda celor întâmplate în trecut, făcând referire la înlăturarea sa din PD.

Însă, imediat după acest enunţ, Bot s-a lansat într-un adevărat tir de atacuri, combătând toate încercările lui Traian Băsescu de a se salva de la demitere. „L-aş vedea în viitorul apropiat pe Traian Băsescu fiind călugăr la Muntele Athos, retrăind discursurile glorioase cu cădelniţa în mână.

L-aş mai vedea pe Gigi Becali purtându-i de grijă şi aducându-i din când în când chiftele”, a afirmat Bot. Fostul democrat îi impută în primul rând preşedintelui Băsescu inducerea în eroare a românilor prin declaraţiile de genul „am fost ales de către români şi suspendat de către Parlament”. Bot consideră greşită această afirmaţie deoarece şi Parlamentul, garantul respectării democraţiei, a fost ales tot de către poporul român şi are dreptul de a-şi exercita drepturile.

Faptul că tot mai mulţi cetăţeni preiau această idee şi o consideră drept corectă este un fapt periculos, în opinia lui Bot, şi o lipsă de încredere în oamenii trimişi în Parlament să ne reprezinte. Acesta consideră foarte periculoasă şi o posibilă revenire a lui Băsescu la Cotroceni, deoarece eventuala victorie l-ar transforma într-un preşedinte şi mai abuziv, fapt care ar periclita stabilitatea politică a ţării, după părerea fostului pedist, care a mai activat în politică şi sub steagul PNL, UFD, al Acţiunii Populare etc. 

Sergiu Briceag



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor