Explozie într-un bloc de garsoniere din Marghita

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Explozie într-un bloc de garsoniere din Marghita
© Foto: ISU „Crișana” Bihor
O explozie s-a produs, vineri, 3 mai, la o garsonieră de pe strada Garoafei din municipiul Marghita, cel mai probabil în urma unor acumulări de gaz de la o butelie, deflagraţia nefiind urmată de incendiu.

Potrivit ISU „Crișana” Bihor, pompierii militari ai subunității din Marhita au intervenit în cursul nopții de joi spre vineri, în jurul orei 00:30, la o explozie de butelie, într-un bloc de garsoniere, pe strada Garoafei din municipiul Marghita.

„La adresa indicată de apelant fiind mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, din care unul de stingere și unul de prim ajutor calificat. Ajunși la locul intervenției, pompierii militari au procedat la evaluarea stării de sănătate a celor doi adulți și a copilului care domiciliau în garsoniera afectată de explozie, acționând concomitent pentru ventilarea întregii locuințe, asigurarea ușii de la balcon (care, dislocată de suflul exploziei, prezenta pericol pentru trecători), respectiv pentru asigurarea tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor”, a explicat maiorul ISU „Crișana” Bihor, Camelia Roșca.

Deflagraţia nu a fost urmată de un incendiu, dar geamurile, ușa de la balcon și ușa de la intrarea în garsonieră au fost afectate. Pompierii au stabilit că explozia a avut loc cel mai probabil de la o acumulare de gaz de la o butelie.

Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar celelalte garsoniere nu au fost afectate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !