Explozie la gigacalorie!

61Comentarii
Explozie la gigacalorie!
ARAD – Taierea subventiei la caldura, variante din vest: creşteri spectaculoase de preţ, facturi neplătite, datornici şi falimente.

Criza se va simţi cu adevărat doar la iarnă. Aceasta este expresia cel mai des întâlnită în discuţii când vine vorba de cum se simte criza economica în România. Iar argumentul forte pentru toţi e gigacaloria şi posibila renunţare la subventiile acordate de stat şi autorităţile locale la căldură, intenţie vehiculată deja de către oficialii bucureşteni. De curând, subiectul a fost pe buzele tuturor. Se spune că la momentul la care statul va tăia subvenţiile la căldură, românii vor plăti cel puţin dublu gigacaloria. Guvernul i-a chemat la discuţii pe primari pe acest subiect. Din informaţiile pe care le deţinem, tăierea subvenţiilor statului la căldura livrată populaţiei nu poate fi evitată. Operaţiunea se va produce, dacă ar fi să ne luăm după politicienii arădeni, prin intermediul unei legi ce va fi adoptată până la finele verii, începutul toamnei, iar după cei din Timişoara, în această săptămână, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă.

Cert este că, cel mai probabil, din iarnă, gigacaloria livrată populaţiei nu va mai fi subvenţionată de stat şi e posibil ca în unele localităţi nici măcar autorităţile locale să nu-şi mai acopere partea lor de subvenţii. În acest caz, facturile de la iarnă se vor dubla cu siguranţă. Vestul ţării, confrom analizei realizate de ziarele trustului Inform Media, are tarife destul de piperate când vine vorba de gigacalorie şi le va avea şi mai mari odată cu tăierea subvenţiei. Aradul e pe locul 9 la preţul pe care populaţia îl plăteşte pentru căldură (alături de Sibiu fiind singurele oraşe mari care se regăsesc pe această listă). Timişoara şi Oradea sunt tot în prima parte a acestui clasament negru, dar mai aproape de mijloc.

 Dintre cele trei mari municipii din vestul ţării, Oradea stă cel mai bine la capitolul gigacaloria livrată populaţiei: 164,92 lei. Urmează Timişoara care are în prezent, pe hârtie, un tarif de 187 lei/gigacalorie, dar deja aici se fac propuneri de creştere până la 207 lei/gigacalorie. Aradul e fruntea când vine vorba de preţul piperat al căldurii din apartamente. Arădenii vor plăti cu siguranţă la iarnă 214.80 lei/gigacalorie, pentru că aleşii locali au votat deja acest preţ. Cifrele s-ar putea schimba radical odată cu tăierea subvenţiilor. 

TIMIŞOARA: se tem că nu vor putea plăti facturile

La Timişoara, facturile la întreţinere vor exploda la iarnă dacă guvernanţii taie subvenţiile, aşa cum “promitea” ministrul Economiei, Adriean Videanu. Viceprimarul Timişoarei,  Sorin Grindeanu, spune că preţul de facturare a energiei termice pe care va trebui să-l achite populaţia se va apropia de cel de producţie şi că, în acest caz, două treimi dintre consumatori nu-şi vor permite să plătească.

Timişorenii plătesc în prezent pentru căldură şi apă caldă 187 de lei/gigacalorie. Preţul de producţie, transport şi distribuţie este însă de 312 lei pe gigacalorie, sumă pe care ar putea-o plăti locuitorii din Timişoara de la iarnă, dacă ministerul şi autoritatea locală îşi retrag, pe rând, subvenţiile. Totul, în cazul în care gigacaloria nu se va scumpi, fapt greu de crezut. Aleşii locali vor avea, însă, pe ordinea de zi a următoarei şedinţe un proiect de hotărâre care se referă la majorarea preţului local al energiei termice facturată populaţiei de către Colterm la 207 lei pe gigacalorie începând din 1 august!

Dacă se mai adaugă şi tăierea subvenţiilor de la stat, din start se calculează un minus de circa 70 de lei la gigacalorie. Sumă pe care Municipalitatea din Timişoara, care subvenţionează şi ea o parte din preţ, nu o va putea acoperi, după cum susţine Sorin Grindeanu.

ARAD: am majorat înainte de…majorare

Subvenţia tăiată de stat nu va fi acoperită nici la Arad de către Primărie. Lucrurile aici au fost tranşate însă din primăvară. În aprilie, consilierii au votat, fără probleme, majorarea preţului de vânzare către populaţie a gigacaloriei. Aradul avea în iarna lui 2009 un preţ de vânzare către populaţie a gigacaloriei de 207,22 lei, preţul de producţie şi transport fiind de 287,45 lei/gigacalorie. Subvenţia era, în condiţiile date, de circa 50%, din care 28% suportată de către Primăria Arad iar diferenţa de Guvern. Consilierii municipali arădeni au votat, însă, în aprilie, majorarea de la 1 mai, cu efecte în iarna lui 2009-2010 (în condiţiile în care furnizarea căldurii s-a sistat de atunci)  atât a preţului de producţie, transport şi distribuţie la 295,03 lei/gigacalorie, cât şi majorarea preţului de vânzare către populaţie la 214,80 lei/gigacaloria, ceea ce a făcut ca subvenţia acordată arădenilor la nivel local să fie de doar 27%. Primarul Gheorghe Falcă susţine că nu se poate pronunţa în problema tăierii subvenţiilor înainte ca această măsură să fie decisă la Bucureşti, dar promite că gigacaloria nu se va mai scumpi până la finele anului la Arad.     

ORADEA: risc de intrare în blocaj a CET

Dacă la Arad şi Timişoara, furnizorii de căldură nu par să aibă probleme cu preconizata tăiere a subvenţiilor, chiar dacă aceasta ar aduce mai mulţi beneficiari în imposibilitatea de a plăti facturile, la Oradea, angajaţii CET au ieşit deja de două ori în stradă.  Pentru că sunt convinşi că din iarna care vine vor fi sistate subvenţiile de la bugetul de stat către electrocentrale, angajaţii CET Oradea au protestat de două ori deja. Liderii sindicali de aici au arătat că tăierea subvenţiei va pune majoritatea orădenilor în imposibilitatea de a-şi achita factura termică, fapt ce va afecta CET-ul, care nu îşi va mai putea plăti combustibilul, riscând intrarea în blocaj. Preţul gigacaloriei se va duba în Oradea avertizează liderii sindicali.

“Retragerea subvenţiilor va scumpi de două ori şi jumătate gigacaloria, depăşindu-se nivelul de suportabilitate al populaţiei”, a confirmat directorul Electrocentrale, Dragoş Gligor. Consiliul Local Municipal Oradea a aprobat, încă, de pe 14 iunie, politica tarifară a preţurilor pentru agentul termic furnizat populaţiei. În clipa de faţă la Oradea, gigacaloria plătită de populaţie costă 164,92 lei, dar, conform calculelor responsabililor de aici,  ea va urca, treptat, anual. Previziunile sunt sumbre: în 2032 va costa în jur de 500 de lei, plus actualizarea conform inflaţiei.

La Arad, în iarna ce a trecut, pentru 19% din cele 35.000 de apartamente legate la sistemul centralizat de energie termică s-a solicitat şi acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, care pot ajunge de la 10% până la 90% din preţul gigacaloriei pentru cei cu venituri mici. La final, 6.700 de familii au primit şi ajutor de încălzire. Totuşi, Primăria Arad speră că situaţia nu va fi una extrem de grea nici la iarna care vine.

Pe viitor: ajutoare doar pentru cei săraci

Subvenţiile acordate de stat şi de autorităţi ar urma să fie înlocuite cu ajutoare pentru cei săraci. La Arad, problema a fost discutată chiar în aprilie, când viceprimarul Bognar Levente şi mai mulţi consilieri locali, incusliv cei din opoziţie, au precizat că nu e normal ca toţi arădenii să beneficieze de subvenţii la căldură (inclusiv cei cu venituri mari sau foarte mari), ci că ar fi normal ca banii Municipalităţii destinaţi subvenţionării locale a energiei termice (sume alocate în fiecare lună de Primăria Arad) să se îndrepte doar spre arădenii singuri şi familiile care chiar au probleme şi care nu îşi vor putea plăti facturile.

Primarul Gheorghe Falcă ne-a precizat însă, de curând, că subvenţiile locale (care acoperă 27% din preţul de producţie şi distribuţie a energiei termice) sunt acoperite până la finele anului şi vor fi plătite.

Şi Guvernul pare să meargă tot pe varianta susţinerii preţului gigacaloriei doar pentru săraci.

Propunere criticată

La rândul său, Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, a precizat, de pildă, săptămâna trecută, că se va stabili probabil un preţ unic la energia termică, preţul de facturare urmând să se apropie de preţul real, de producţie, iar apoi, în funcţie de categoriile de abonaţi, de persoanele cu venituri reduse, defavorizate, se va pune la punct un program de ajutoare pentru a atenua impactul. Timişorenii care nu vor putea să suporte o ulterioară majorare de preţ vor beneficia de ajutoare.

 „Urmează să vedem cum va apărea această ordonanţă de urgenţă, ce va însemna inclusiv sistemul de ajutoare pe care intenţionează Guvernul să-l pună la punct, deşi noi avem mari semne de întrebare şi faţă de acest sistem, şi ce va însemna programul de ajutoare pe care va trebui noi, ca şi consiliu local, să-l avem, pentru că în mod sigur mari categorii de populaţie, din datele pe care le avem aproape două treimi din cei 90.000 de abonaţi, nu vor putea să suporte această majorare”, a mai afirmat viceprimarul Timişoarei, Grindeanu.

La Timişoara, firma care furnizează agentul termic (Colterm) are 90.000 de abonaţi. Potrivit datelor prezentate de Primăria Timişoara, la sistemul centralizat de încălzire sunt racordate 88.270 de apartamente. La Arad, societatea care furnizează căldură, CET Arad a fost deja divizată în două pentru a face faţă crizei şi e gata de privatizare. 35.000 de apartamente sunt conectate la reţeaua de distribuţie termică în sistem centralizat.

Cea mai scumpă gigacalorie

Top zece gigacalorie plătită de populaţie:

1. Sibiu – 253 lei/gigacalorie

2. Lehliu (Călăraşi) – 245 lei

3. Eforie (Constanţa) – 245 lei

4. Felix (Bihor) – 241 lei

5. Miercurea Ciuc (Harghita) – 220 lei

6. Măcin (Tulcea) – 220 lei

7. Cristuru Secuiesc (Harghita) – 220 lei

8. Giurgiu – 215 lei

9. Arad – 214,8 lei

10. Târgovişte (Dâmboviţa) – 200 lei 

JA-A.B.D.



61Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor