Explozie la sediul Skai TV, unul din cele mai mari posturi TV din Grecia

Reactualizat la:
Explozie la sediul Skai TV, unul din cele mai mari posturi TV din Grecia
© FOTO: EPA
Un dispozitiv a explodat luni în apropierea sediului SKAI TV din capitala Greciei, spărgând fereste şi afectând şase etaje, au anunţat autorităţile, adăugând că nu există persoane rănite, relatează site-ul agenţiei Reuters.

SKAI este unul din cele mai mari posturi de televiziune din Grecia şi face parte dintr-un grup media care include un post radio şi care este afiliat cotidianului Kathimerini.

Poliţia a informat că un dispozitiv a fost declanşat în apropierea sediului SKAI la ora locală 2.35, în urma unor avertismente trimise către două publicaţii. Pe pagina web, postul informează că ferestele au fost sparte de la primul la al şaselea etaj.

“Pagubele materiale sunt mari la aproape toate etajele, cele mai afectate fiind al treilea şi al patrulea, unde sunt localizate birourile angajaţilor”, se arată în comunicat.

Ministrul grec pentru protecţie civică, Olga Gerovassili, a declarat că atacul a vizat democraţia.

„Democraţia, cu toate acestea, este protejată şi nu va fi ameninţată”, a declarat aceasta.

Autorităţile au mai informat că dispozitivul conţinea aproximativ 5 kilograme de material explozibil şi a fost plasat pe o alee în apropierea clădirii.

Sursa: Mediafax

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !