Expoziţie cu lucrări ale deţinutilor din şase puşcării

De Otilia Șandor
1Comentariu
Deţinuţii pot şi crea artistic
Deţinuţii pot şi crea artistic - © FOTO: O.Ş.
Până în 12 decembrie se pot viziona creaţiile artistice ale deţinuţilor din şase penitenciare.


Biblioteca „Gheorghe Șincai” din Oradea a găzduit zilele trecute vernisajul expoziției naționale intitulată „Creații din penitenciar pentru centenar”. Lucrările deţinuţilor pot fi apreciate de publicul larg, până miercuri, 12decembrie 2018. Colecția de exponate cuprinde lucrări de origami, grafică, împletituri din hârtie, quiling și pictură cu tematică specifică Centenarului Marii Uniri, realizate de persoane private de libertate din penitenciarele: Oradea, Gherla, Arad, Baia Mare, București-Jilava și Tulcea. La vernisaj au participat colaboratori, studenți și specialiști ai serviciului educație.

2peni_12k

Au fost susținute discursuri inaugurale, fiind enunțate câteva considerente privind organizarea acestei manifestări expoziționale.

Pot şi altceva, în afară de a comite infracţiuni

Astfel, s-a pus în evidență faptul că pe lângă celebrarea a 100 de ani de la Marea Unire, prin aceste evenimente, persoanele private de libertate își pot pune în valoare abilitățile artistice, au posibilitatea de a-și dezvolta sentimentele patriotice și de apartenență la națiunea română, oferind comunității un semnal că au și alte potențialități decât cele infracționale. Fiecare penitenciar participant să primească o diplomă și poze de la acest eveniment.

“Un astfel de demers cultural are valențe pozitive prin conectarea populației carcerale la marile sărbători naționale și pot facilita o adaptare a celor care finalizează pedepse privative de libertate, la valorile și normele comunității”, a transmis Adina Bîrda, ofiţerul de presă al Penitenciarului Oradea.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor