Expoziţie internaţională de porumbei, la Oradea

Expoziţie internaţională de porumbei, la Oradea
ORADEA – Casa de Cultură a Municipiului Oradea a găzduit la sfârşit de săptămână o expoziţie internaţională de porumbei voiajori, organizată de Asociaţia Columbofilă Voiajorul Bihor.  Video

La expoziţie au fost aduşi 160 de porumbei din judeţele Bihor, Sălaj, Satu Mare, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad, precum şi un lot de porumbei din Ungaria.

„A fost o expoziţie internaţională, organizată pentru prima dată la Oradea. Din ţară, au participat crescători din opt judeţe, cu cei mai buni porumbei ai lor. Sperăm ca acest eveniment să devină o tradiţie pentru judeţul Bihor”, spune Marius Tunduc, preşedintele Asociaţiei Columbofile Voiajorul Bihor.

„Am o pasiune pentru porumbeii voiajori de copil, tatăl meu avea porumbei şi am crescut cu porumbeii de poştă. Mi-am dorit întotdeauna să concurez cu ei, şi asta m-a determinat să mă ocup de ei. Am peste 200 de porumbei, dar eu îi ţin în primul rând pentru mulţumirea mea sufletească, desigur că toţi ne-am dori să fim campioni, dar cel mai mult contează satisfacţia sufletească. Porumbeii voiajori se aseamănă cu caii de curse, ei sunt cursierii aerului, şi pot străbate într-o zi distanţe de până la un kilometru”, povesteşte Mihai Rimeţi, crescător din Caraş Severin.

Unul dintre crescătorii maghiari a donat organizatorilor mai mulţi porumbei, care au fost scoşi la licitaţie şi adjudecaţi de pasionaţi la preţuri modice.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !